ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Dorin Recean: „Vom construi împreună un serviciu public de calitate și eficient”

17:12 | 05.05.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mai /MOLDPRES/. Dialogul dintre Guvern şi autorităţile publice locale continuă pe platforma Comisiei paritare pentru descentralizare, în scopul identificării celor mai bune soluții pentru problemele existente la nivel local. Membrii Comisiei s-au reunit într-o ședință prezidată de prim-ministrul Dorin Recean pentru a discuta despre activitatea grupurilor de lucru și cooperarea dintre autoritățile publice centrale și cele locale, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Prim-ministrul Dorin Recean a reiterat deschiderea Guvernului pentru îmbunătățirea proceselor administrative. „Este important să construim serviciul public în așa fel încât acesta să fie de calitate pentru cetățeni, dar și eficient din punct de vedere al administrării. Vă îndemn să facem o echipă, să ne aliniem obiectivele și să colaborăm cât mai mult pentru a oferi oamenilor servicii de calitate”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit secretarului general al Guvernului, Artur Mija, în perioada următoare, autoritățile centrale și locale vor colabora pentru definitivarea documentelor necesare implementării Strategiei de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030. De asemenea, urmează a fi consultat și promovat Regulamentul privind delimitarea selectivă a bunurilor imobile proprietate publică.

Privitor la activitatea grupurilor de lucru, părțile au remarcat discuțiile pe dimensiunea mediului, care au vizat gestionarea obiectivelor acvatice și a terenurilor pentru împăduriri. Pe segmentul educației, grupul de lucru a discutat subiecte referitoare la alimentația în școli, finanțarea învățământului primar, precum și delimitarea competențelor în domeniul educației dintre administrația publică centrală și cea locală.  

Grupul de lucru pentru infrastructură locală și patrimoniu a adus în discuție modificările la Codul urbanismului și construcțiilor, Codul transportului rutier și beneficiile aduse de Programul Național „Satul European Expres” – prima notă de concept pentru acest program fiind deja depusă de primăria Ungheni.

La ședință au mai fost abordate subiecte legate de motivarea funcționarilor publici la nivel local, descentralizarea financiară, exploatarea taxelor pentru resursele naturale. Reprezentanții administrației publice locale au apreciat rezultatele obținute pe platforma grupurilor de lucru sectoriale, accentuând că activitatea acestora va aduce o plusvaloare cetățenilor din toate localitățile țării noastre.  

Foto: Guvern

img23003607

img23003607

img23003607

img23003607

img23003607

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!