ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cooperarea cu Țările de Jos, examinată de președintele Maia Sandu și prim-ministrul Mark Rutte

14:54 | 17.05.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 mai /MOLDPRES/. Șefa statului, Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, în marja Summitului Consiliului Europei de la Reykjavik, Islanda, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Am avut un dialog foarte bun cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, în această dimineață la Reykjavik, unde are loc cel de-al patrulea summit al Consiliului Europei. Am apreciat legăturile tot mai strânse cu Regatul Țărilor de Jos, îndeosebi, odată cu deschiderea ambasadei la Chișinău, luna trecută”, a spus șefa statului.

Lidera de la Chișinău a mai menționat că „susținerea pe care o primim ca să construim un stat puternic, ce lucrează pentru cetățenii săi, dar și să accelerăm procesul de aderare la UE este foarte valoroasă”. Președintele Maia Sandu a mulțumit premierului Rutte pentru deschiderea pe care o are țara sa față de noi și a subliniat că Republica Moldova mizează pe intensificarea cooperării economice și pe atragerea de noi investiții din Regatul Țărilor de Jos. 

Foto: Președinție

img23003947

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!