ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat fabrica de cașcavaluri din Cealîc, raionul Taraclia

18:06 | 23.05.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 mai /MOLDPRES/. Aflat într-o vizită de lucru în raionul Taraclia, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat mini-fabrica de cașcavaluri a familiei Chiriac din satul Cealîc. Prin obținerea mai multor granturi finanțate de către Uniunea Europeană și statele sale membre, cei doi soți au modernizat întreprinderea, procesele de prelucrare și de producere a lactatelor, oferind o gamă largă de produse la cele mai înalte standarde de calitate, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat faptul că familia a ales să investească și să-și deschidă afacerea în localitatea de baștină. „Sârguința cu care muncesc Piotr și Eudochia este un exemplu pentru noi toți. Familia Chiriac contribuie la dezvoltarea unui sector economic important al țării și ne oferă un exemplu de implicare și viziune. Mă bucură faptul că nu se opresc la reușitele obținute și că sunt hotărâți să-și extindă afacerea”, a spus premierul Recean. 

Șeful Executivului a aflat de la oamenii de afaceri despre dificultățile pe care le întâmpină în procesul activitățiii, dar și despre planurile de viitor. „Intenționăm să ne extindem afacerea, să mai achiziționăm tehnica necesară, inclusiv să cumpărăm un frigider mare de păstrare a produsului finit. De asemenea, ne-am propus să intrăm în circuitul turistic al țării, organizând camere de degustare”, a spus Eudochia Chiriac. 

Afacerea a fost deschisă acum 12 ani. Cașcavalul se produce după o tehnologie italiană, iar lunar se comercializează în jur de 600 kg de preparate din lapte de vaci. Până în prezent, familia a investit peste un milion de lei în dezvoltarea afacerii.

Cu prilejul vizitei, familia Chiriac a fost informată despre lansarea în scurt timp a programului guvernamental de susținere a antreprenorilor "373".

Foto: Guvern

img23004151

img23004151

img23004151

img23004151

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!