ASP nu va activa pe 1 și 2 iunie. Solicitanții de servicii au fost reprogramați
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Agenția Servicii Publice (ASP) nu va activa în zilele de 1 și 2 iunie, care au fost declarate de către Guvern drept zile de odihnă în contextul desfășurării în Republica Moldova a Summitului Comunității Politice Europene, transmite MOLDPRES.
Astfel, cetățenii care urmau să-și ridice actele de identitate (pașaport/buletin de identitate) pe data de 1 și 2 iunie, le vor putea ridica mai devreme, pe data de 31 mai. Începând cu data de 5 iunie, cetățenii vor ridica actele comandate anterior la orice oră, conform programului de lucru al subdiviziunilor teritoriale ale ASP.
Totodată, persoanele care s-au programat prealabil la serviciile prestate de către ASP pentru zilele de 1 și 2 iunie, au fost reprogramate pentru o altă dată.
Serviciile de stare civilă din municipiul Chișinău (subdiviziunile Centru și Botanica), municipiul Bălți, orașele Cimișlia, Hâncești, Ialoveni, Rezina, Râșcani vor asigura înregistrarea căsătoriilor în zilele de 1 și 2 iunie, în baza declarațiilor de căsătorie recepționate.
În același timp, Serviciul stare civilă care activează în incinta Combinatului Servicii Funerare din municipiul Chișinău va asigura înregistrarea în zilele de 1 și 2 iunie a actelor de deces.
Foto: ASP
Biblioteca Gimnaziului „Taras Șevcenco” din Chișinău, completată cu literatură ucraineană pentru copii
O femeie de 75 de ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri într-un incendiu produs la Orhei
Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Națională de Înverzire a Plaiului: „Trebuie să avem grijă de mediul în care trăim”
VIDEO // Pungășie într-un troleibuz din capitală. Un bărbat a fost reținut în flagrant
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii va putea fi făcută online
Trafic intens de camioane la frontiera moldo-română. Circa 3.000 de camioane, procesate zilnic
METEO // Cer noros și ploi în centrul și sudul Republicii Moldova, prognozate pentru ziua de joi
Claudiu Năsui, despre riscurile scurgerii de date: „Nu oferiți niciodată date personale la telefon”
Agenda evenimentelor joi, 29 octombrie
Un proiect de 250 de milioane de euro, lansat la Stăuceni. Investiția ar reprezenta 1,3% din PIB-ul Republicii Moldova. Vasile Tofan: „Avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”
Un bărbat de 75 de ani a murit în urma unui accident rutier produs la Băneștii Noi
Executivul susține proiectul privind consolidarea independenței procesuale a procurorilor, cu unele recomandări
Carabinierii moldoveni au participat la competiția internațională de tragere „BORAN VIII”, din Turcia
VIDEO // Trei tineri, reținuți într-un dosar de escrocherie online. Circa 32 000 de dolari SUA, ridicați în urma perchezițiilor
Dezvoltarea turismului medical în Republica Moldova, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan cu reprezentanții industriei
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu membrii Camerei Reprezentanților a Regatului Țărilor de Jos: „La Haga avem parteneri care susțin viitorul european al R. Moldova”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Energocom a cumpărat din Ucraina două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât pe piața spot”
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane
Ministerul Finanțelor consultă pozițiile de negociere pentru două capitole de aderare la UE
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor