ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI 2023 s-a încheiat cu un concert susținut de ”Lupii lui Calancea”

13:40 | 05.06.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. În incinta Teatrului Național ”Eugene Ionesco” a avut loc ieri ceremonia de închidere a Festivalului Internațional al Artelor Scenice BITEI 2023 (Bienala Teatrului Național „Eugène Ionesco”) ediția a XIII-a (26 mai – 4 iunie 2023), cu un spectacol susținut de ”Lupii lui Calancea”, informează MOLDPRES.

În acest an, Festivalul BITEI s-a desfășurat sub genericul inspirat de piesa ”Omul cu valize” a celebrului dramaturg de origine română Eugène Ionesco: „Chișinău – locul ideal pentru întâlniri!”. Tradițional, programul festivalului a cuprins trei secțiuni: Teatru, Muzică și Dans. În cadrul acestora se joacă spectacole de teatru dramatic, au loc reprezentații de dans modern, muzică și dans folcloric. Programul ediției a XIII-a a Festivalului BITEI a inclus reprezentările a douăzeci de companii de teatru, muzică și dans, cu spectacole în scenă și în plein-air, din China, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Italia, Polonia, România, Spania, Ucraina și Republica Moldova. Directorul Festivalului BITEI este regizorul Petru Vutcărău, director general al Teatrului Național „Eugène Ionesco” din Chișinău. Festivalul BITEI are și un trofeu, numit „Ochiul de Aur”, reprezentând zeița artei scenice. Trofeul este înmânat teatrelor participante la Festival.

Într-o postare pe rețelele sociale, Teatrul Național „Eugène Ionesco” și echipa de organizare a Festivalului și-au exprimat recunoștința președintelui Maia Sandu, precum și Guvernului pentru Înaltul Patronaj acordat Festivalului.

”Adresăm sincere mulțumiri pentru sprijinul acordat organizatorilor Festivalului: Ministerul Culturii și Primăria municipiului Chișinău; co-organizatorilor: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Teatrul Fără Nume; partenerilor internaționali: Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Ministerul Culturii, Sportului și Tineretului al Georgiei, ATER Fondazione, Regiunea Emilia-Romagna (Cultura d’Europa)”,  se mai menționează în comunicatul de presă.

Festivalul Internațional de Teatru BITEI (Bienala Teatrului „Eugène Ionesco”) a fost inaugurat în anul 1994 la inițiativa dramaturgului Val Butnaru. Începând cu cea de-a XI-a ediție (2014), prin Hotărâre de Guvern, Festivalului BITEI i-a fost acordat statutul de Eveniment Cultural de Importanță Națională, alături de Festivalurile „Mărțișor” și „Invită Maria Bieșu”. În 2012, Festivalul BITEI a obținut, de asemenea, din partea Forumului Cultural European, Premiul pentru realizări culturale de importanță majoră, contribuind, prin intermediul culturii, la dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova cu statele lumii.

img23004529

img23004529

img23004529

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!