ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 500 de persoane cu mușcături de animale sau înțepături de insecte au solicitat ajutor medical

13:41 | 03.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Peste 500 de persoane cu mușcături de animale sau înțepături de insecte au solicitat ambulanța în ultimele două luni, transmite MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 336 de maturi și 166 de copii cu astfel de mușcături sau înțepături.

După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 198 de pacienți, dintre care 128 de adulți și 70 de copii, au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești.

„Uneori, înțepăturile de insecte cauzează reacții alergice severe. Cele mai periculoase sunt înțepăturile de albine sau viespi. Tratamentul reacțiilor alergice variază în funcție de severitatea reacției și locul înțepăturii. În cazul în care o persoană a fost înțepată simultan de mai multe insecte sau dacă înțepătura s-a produs la nivelul feței, gâtului sau cavității bucale, nu ezitați să solicitați ajutorul medicilor”, se menționează într-un comunicat de presă al CNAMUP.

Medicii atenționează populația despre riscul major pentru sănătate în cazuri de înțepături de insecte - albini, viespi, ce prezintă un pericol real pentru viață și sănătate, îndeosebi la persoanele alergice, copii și vârstnici. În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la 112.

img23006214

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!