ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 130 de litigii sunt examinate anual de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI

13:00 | 30.10.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Circa 130 de litigii naționale și internaționale sunt examinate anual de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional (CACI) de pe lângă Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, care marchează în luna noiembrie 30 de ani de activitate. De la an la an, tot mai mulți agenți economici aleg să soluționeze conflictele apelând la Curtea de Arbitraj, întrucât acest proces oferă mai multe avantaje, inclusiv permite companiilor să economisească timp și bani. Datele au fost prezentate astăzi de președintele CCI Sergiu Harea și președintele CACI, Dumitru Postovan, transmite MOLDPRES.

Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat că în activitatea de zi cu zi, întreprinderile se confruntă și cu litigii, iar arbitrajul este o formă alternativă de soluționare a acestora. În general, agenții economici au un acces limitat la modalitățile de soluționare alternativă a disputelor, care să le permită evitarea consumării timpului și a costurilor în cadrul unor procese de judecată. Această situație afectează considerabil activitatea micilor antreprenori, care nu-și pot permite cheltuieli considerabile în cazul desfășurării unui proces de judecată. Prin intermediul arbitrajului, pot fi găsite soluții în cazul litigiilor corporative, sportive, investiționale. „De 30 de ani, instituția camerală susține arbitrabilitatea prin intermediul arbitrajului comercial internațional și al centrului de mediere. Circa 90 la sută dintre deciziile aprobate de CACI în cazul examinării litigiilor sunt executate benevol de către agenții economici implicați”, a precizat Sergiu Harea.   

Președintele CACI, Dumitru Postovan, arbitru internațional, a declarat că procedura arbitrală nu este suficient de solicitată și cunoscută de către mediul de afaceri. „CACI examinează anual circa 100-130 de litigii naționale și internaționale, având ca părți în litigii oameni de afaceri din peste 30 de state. Potențialul instituției arbitrajului este cu mult mai mare, or lista arbitrilor aprobată de CCI include peste 60 de arbitri interni și internaționali”, a afirmat Dumitru Postovan. Oficialul a adăugat că deciziile CACI sunt emise în termen de până la 2-3 luni în cazul litigiilor naționale și de până la șase luni în cazul celor internaționale.

Cu prilejul a 30 de ani de activitate, pe 16 și 17 noiembrie, CACI va organiza conferința științifico-practică „Arbitrajul în Republica Moldova la 30 de ani”, care se va desfășura la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Scopul evenimentului este de a pune în valoare și a promova arbitrajul ca formă alternativă de soluționare a litigiilor economice și comerciale. Pe 16 noiembrie, la conferință sunt invitați agenți economici, manageri, reprezentanți ai serviciilor juridice, avocați, judecători, iar pe 17 noiembrie – arbitri și profesioniști în domeniu, care vor aborda subiecte actuale în domeniul procedurii de arbitraj și problemele cu care se confruntă tribunalul arbitral în procesul de examinare a litigiilor.

CACI face parte ,începând cu anul 2003, din Grupul de Arbitraj al statelor Europei Centrale și de Est de pe lângă Camera Internațională de Comerț din Paris. Instituția are încheiate Acorduri bilaterale de colaborare cu instituții similare din mai multe state.  

img23008586

img23008586

img23008586

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!