ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

15:46 | 01.11.2023 Categorie: Comunicate

Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare – 31 octombrie 2023 

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței din 31 octombrie 2023, Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, potrivit obiectivelor de bază și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieței de capital, inter alia:

I. Autorizare:

*       Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a dărilor de seamă privind:

-        restructurarea emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de compania „CONSTRUCTORUL-SUD” SA, prin mărirea valorii nominale a unei acțiuni ordinare nominative de la 35 lei la 114 lei, și majorarea capitalului social cu 417 120  lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societății după restructurare și majorare va constitui 601 920 lei, divizat în 5 280 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 114 lei.

-        rezultatele emisiunii suplimentare de acțiuni ale compania „MODERNUS” SA, în sumă de 180 000 lei, în număr de 18 000 de acțiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor bănești. Capitalul social al societății după majorare va constitui 600 000 lei, divizat în 60 000 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 10 lei.

-        restructurarea emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de „Rubin-216” SA, prin majorarea valorii nominale a unei acțiuni ordinare nominative de la 10 lei la 30 lei, și majorarea capitalului social cu 445 020 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societății după restructurare și majorare va constitui 667 530 lei, divizat în 22 251 de acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 30 lei.

-        restructurarea emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de compania ÎCS „STAG TEXTILE INDUSTRY” SA, prin mărirea valorii nominale a unei acțiuni ordinare nominative de la 2500 lei la 27 500 lei, și majorarea capitalului social cu 23 225 000 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societății după restructurare și majorare va constitui  25 547 500 lei, divizat în 929 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 27 500 lei.

*       Autorizarea reorganizării prin transformare în societăți cu răspundere limitată a societăților pe acțiuni „AGROMONTAJ”, „AVICOLA GALLINULA”, „MANDARIN-LUX”, „REGISTRU IND” și „TEHNOTRON-PRIM”.

II. Supraveghere:

*       Prescrierea repetată administratorului OCN „U CAPITAL” SRL, în termen de 30 de zile, să execute pct.1 din  Hotărârea CNPF nr. 41/1/2023.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!