ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spectacolul ”Nunta” revine pe scena Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”

16:09 | 03.11.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, la ora 18.30, spectacolul ”Nunta” de A. P. Cehov în regia lui Alexandru Grecu, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, acțiunea spectacolului se desfășoară în timpul unei nunți, aici regăsindu-se toate personajele acesteia - o mireasa fericită, un mire cu caracter, niște părinți îngrijorați și tot felul de oaspeți, printre care și un coșcogea general (de fapt, un modest căpitan de rangul doi, mai mic în grad decât un colonel).

În aceeași zi, la 18.30, Teatrul ”Luceafărul” va oferi publicului spectacolul ”Colivia cu nebune” de Jean Poiret în regia lui Slava Sambriș. „Colivia cu nebune” se recomandă drept o comedie despre aparențe și prejudecăți, familii tradiționale, despre iubire, în toate formele și înțelesurile ei.

Tot sâmbătă, la 18.00, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” va prezenta spectacolul ”Conacul misterios” de Don Nigro, în regia lui Iosif Șaț, la 18.30, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”O istorie foarte simplă” de Maria Lado, în regia lui Petru Vutcărău, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul „Prenumele”, după comedia franceză „La Prenom”, scrisă de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, regie – Daniela Burlaca.

img23008768

img23008768

img23008768

img23008768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!