ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Volodimir Zelenski califică anunţul CE privind deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei drept "un pas corect în istorie"

17:24 | 08.11.2023 Categorie: Externe

Kiev, 8 nov. /MOLDPRES/. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat miercuri decizia Comisiei Europene de a recomanda deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, calificând-o drept "un pas corect în istorie", şi a apreciat totodată că aceasta este o recunoaştere a reformelor realizate de ţara sa în plin război cu Rusia şi un pas care aduce Ucraina mai aproape de integrarea în UE, relatează AFP, Reuters şi EFE, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Astăzi, istoria Ucrainei şi a întregii Europe a făcut un pas corect", a afirmat Zelenski într-un mesaj video postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

"Ucrainenii o merită", a adăugat el, pentru că soldaţii ucraineni "protejează valorile europene" şi pentru că ţara a fost capabilă "să se ţină de cuvânt" şi să reformeze instituţiile statului "chiar şi în mijlocul unui război pe scară largă".

"Statul nostru trebuie să fie în UE", a subliniat preşedintele ucrainean, angajându-se să continue să ia "deciziile necesare" pentru ca ţara să se îndrepte spre integrarea în UE, şi mulţumind "tuturor celor care ajută" Ucraina pe această cale.

La rândul său, premierul ucrainean Denis Şmîgal s-a angajat să facă din Ucraina un membru "egal" şi "puternic" al UE.

Comisia Europeană a dat miercuri undă verde deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, recomandând în acelaşi timp ca Georgiei să i se acorde statutul de ţară candidată.

img23009003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!