ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție cu genericul ”Urme poloneze în Chișinău” a fost inaugurată la un muzeu din capitală

15:03 | 10.11.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 nov. /MOLDPRES/. La Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a fost vernisată o expoziție cu genericul ”Urme poloneze în Chișinău”. Tot aici, a fost lansat și traseul turistic cu aceeași denumire, elaborat de Secția dezvoltare turism din cadrul Direcției municipale generale economie, comerț și turism, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost dedicat Zilei Independenței Poloniei – sărbătoare națională marcată anual pe 11 noiembrie.

Prezent la manifestare, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în R. Moldova, Tomasz Kobzdej, a apreciat înalt relațiile de colaborare și prietenie dintre cele două țări.

Tot aici a avut loc o masă rotundă cu participarea mai multor istorici, ghizi, oameni de cultură, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, dedicată filelor din istoria comunităților poloneze și relațiilor între popoarele noastre, din perioada medievală până la relațiile culturale și diplomatice contemporane.

Manifestarea s-a încheiat cu un recital muzical prezentat de elevii Școlii de Arte “Alexei Stârcea” și interpretul Adrian Graur.

Ziua Independenței Poloniei – Narodowe Święto Niepodległości este sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, pentru a comemora independența Poloniei redobândită în 1918.

img23009072

img23009072

img23009072

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!