ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia recunoaşte că Ucraina ocupă poziţii pe malul stâng al Niprului

18:16 | 15.11.2023 Categorie: Externe

Kiev, 15 nov. /MOLDPRES/. Ucraina a reuşit să ocupe poziţii pe malul stâng al Niprului, controlat de forţele ruse, a recunoscut miercuri şeful autorităţilor instalate de Moscova în regiunea ucraineană Herson, comunică AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Agenţia arată că o străpungere a liniilor ruse în sectorul respectiv ar reprezenta un succes important pentru ucraineni, a căror contraofensivă începută în iunie nu a dat rezultatele aşteptate în alte zone.

Vladimir Saldo, liderul părţii din regiunea Herson ocupată de Rusia, a scris pe Telegram că între podul feroviar şi satul Krinki se află "aproximativ o companie şi jumătate" de ucraineni, "împărţiţi în grupuri mici".

Conform terminologiei utilizate de agenţia de presă rusă TASS, o companie poate avea zeci sau sute de soldaţi.

Este pentru prima dată când un oficial rus recunoaşte că ucrainenii au reuşit să treacă Niprul, unde se află linia frontului din sudul Ucrainei după ce ruşii s-au retras din oraşul Herson în noiembrie anul trecut. Situaţia a fost deja semnalată de bloggeri militari ruşi şi ucraineni, care au folosit informaţii din surse deschise: Ucraina a reuşit să stabilească poziţii pe malul stâng al fluviului la sfârşitul lui octombrie.

Saldo a încercat să minimalizeze importanţa progreselor ucrainenilor, afirmând că ruşii au desfăşurat întăriri, iar "adversarul este blocat la Krinki, într-un iad de foc: asupra sa cad bombe, rachete, muniţii de sisteme termobarice, artilerie, drone". El a susţinut că forţele ucrainene suferă pierderi mari, însă nu a menţionat nimic despre pierderile ruşilor.

Kievul păstrează secretul operaţiunilor în zonă, iar Moscova nu a comentat până acum situaţia din sectorul de front respectiv.

img23009204

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!