ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina revendică un succes în faţa Rusiei pe Nipru, după două luni de contraofensivă

14:20 | 17.11.2023 Categorie: Externe

Kiev, 17 nov. /MOLDPRES/. Ucraina a susţinut vineri că a capturat poziţii pe malul ocupat de ruşi al râului Nipru în sudul ţării, un prim succes în vederea unor operaţiuni mai mari după luni de contraofensivă dezamăgitoare pentru Kiev, relatează AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Forţele ucrainene "au desfăşurat o serie de acţiuni de succes pe malul stâng al râului Nipru", în regiunea sudică Herson, a transmis Comandamentul Infanteriei Marine pe Facebook.

"Trupele navale ucrainene, în cooperare cu alte unităţi ale forţelor de apărare, au reuşit să obţină un punct de sprijin pe mai multe capete de pod" în această zonă, a precizat comandamentul lor, raportând "pierderi grele" în rândul inamicului.

Acesta este primul succes revendicat de ucraineni pentru contraofensiva lor de la capturarea satului Robotine în august, în regiunea sudică Zaporojie.

Kievul a sperat că această recucerire îi va permite să străpungă liniile ruseşti şi să elibereze zonele ocupate, dar armata ucraineană nu a reuşit acest lucru, în faţa puterii de foc a apărării ruseşti.

Ocuparea poziţiilor de pe malul stâng al Niprului ar trebui să permită un asalt mai mare spre sud. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Ucraina trebuie să poată desfăşura un număr mare de oameni, vehicule şi echipamente într-o zonă greu accesibilă, nisipoasă şi mlăştinoasă.

Până acum, şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, a indicat marţi doar că forţele ucrainene au "câştigat un punct de sprijin pe malul stâng al Niprului", fără a oferi detalii suplimentare.

Ucraina păstrează secretă amploarea operaţiunilor în derulare, precum şi succesele şi pierderile sale. Kremlinul şi Ministerul rus al Apărării refuză să comenteze această chestiune.

img23009258

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!