ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cancelarul german îi cere lui Putin să-şi retragă trupele din Ucraina

15:21 | 18.11.2023 Categorie: Externe

Berlin, 18 nov. /MOLDPRES/. Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut sâmbătă preşedintelui rus Vladimir Putin să facă primul pas în vederea unei soluţionări paşnice a conflictului din Ucraina, retrăgându-şi trupele din ţara vecină, transmite Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Trebuie să-şi retragă trupele", a declarat Scholz în timpul unei vizite la Nuthetal, în landul Brandenburg.

Totuşi, nu există semnale că acest lucru se întâmplă, a apreciat Scholz, întrebat fiind dacă sunt posibile negocieri de pace.

Putin nu trebuie să reuşească în obiectivul său de a folosi forţa pentru a anexa părţi dintr-o ţară vecină, a insistat cancelarul german.

Scholz a dat din nou asigurări Ucrainei că se poate baza pe sprijinul Germaniei în lupta sa împotriva invaziei ruse, oricât timp va fi nevoie.

img23009289

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!