ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Grosu: 310 primării din țară au fost câștigate de candidații PAS

09:26 | 20.11.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. 310 primari PAS - Echipa Europa au câștigat după cele II tururi de scrutin. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii Igor Grosu, comunică MOLDPRES.

Grosu a mulțumit cetățenilor care au ieșit la vot  și a precizat că PAS a obținut sprijinul oamenilor pentru 357 de consilieri raionali și peste 3000 de consilieri locali.

“Datorită încrederii dumneavoastră, 310 primari PAS - Echipa Europa au câștigat după cele două tururi de scrutin. Primarii noștri vor munci pentru dezvoltarea satelor și orașelor, așa cum ne-am angajat, și pentru ca Moldova să devină europeană, localitate cu localitate. PAS a arătat că suntem o echipă puternică la nivel local. Am obținut sprijinul oamenilor pentru 357 consilieri raionali și peste 3000 de consilieri locali”, a spus Grosu.

El le-a urat spor la muncă tuturor primarilor și consilierilor care au câștigat în alegerile locale. „Să lucrăm împreună pentru ca toți moldovenii să aibă condiții mai bune de trai acasă. Mergem înainte spre Moldova europeană!”, a conchis politicianul.

img23009326

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!