ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Din 20 noiembrie curent va fi blocat și punctul de trecere a frontierei polono-ucrainene Medyka

11:31 | 20.11.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA) anunţă că de astăzi va fi blocat și punctul de trecere a frontierei polono-ucrainene Medyka. Asta după ce pe 8 noiembrie instituţia a avertizat despre blocarea punctelor rutiere de trecere a frontierei polono-ucrainene Korczowa, Dorohusk și Hrebenne, ca parte a unei acțiuni de protest, organizată de către operatorii de transport polonezi, preconizată până la 3 ianuarie 2024, transmite MOLDPRES.

„Începând cu data de 20 noiembrie curent va fi blocat și punctul de trecere a frontierei polono-ucrainene Medyka. În contextul celor menționate, reiterăm importanța planificării curselor în direcția Poloniei și consultarea surselor oficiale, pentru evitarea situațiilor neprevăzute”, indică ANTA.

Conform informației transmise ANTA de către Ambasada Republicii Moldova în Polonia, organizatorii protestului susţin că, prin excepție, va fi permisă trecerea autoturismelor, autobuzelor, vehiculelor militare și de urgență, precum și celor care transportă combustibil, animale vii, ajutor umanitar, echipament militar, mărfuri periculoase sau perisabile. Acțiunea de protest este preconizată până la 3 ianuarie 2024.

img23009334

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!