ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 3500 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la sistemul centralizat de încălzire

12:08 | 20.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Termoelectrica a anunțat astăzi că a conectat la sistemul centralizat de încălzire 3459 de edificii din municipiul Chișinău din totalul celor 4412 deservite de întreprindere, transmite MOLDPRES.

Astfel, toate grădinițele din capitală și din suburbii primesc deja agent termic, iar rata de conectare a școlilor este de 89 la sută. Instituțiile medicale au fost conectate în proporție de 83 la sută. Printre edificiile în care a ajuns deja căldura se numără și 2627 de blocuri locative. 

Termoelectrica a precizat că este pregătită de a conecta la sistemul centralizat de încălzire toți consumatorii care solicită acest serviciu.

Entitatea încurajează consumatorii care nu beneficiază încă de încălzire să contacteze gestionarul fondului locativ. Pentru conectare este necesar ca gestionarii blocurilor locative sau administratorii instituțiilor publice să prezinte fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de termoficare la sediul teritorial al întreprinderii, în funcție de sectorul din care face parte.

În acest context, Termoelectrica S.A. recomandă gestionarilor fondului locativ și consumatorilor să regleze consumul de energie termică din bloc în funcție de necesități, astfel încât să asigure un confort termic optim și o utilizare eficientă a resurselor energetice.

Sezonul de încălzire în capitală a demarat luni, 13 noiembrie. 

img23009341

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!