ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerul Energiei

17:41 | 25.01.2024 Categorie: Comunicate

Ministerul Energiei a discutat cu membrii Consiliului economic proiectul de lege privind sandbox-urile

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Proiectul Legii cu privire reglementarea spațiilor de testare inovativă în domeniul energiei, cunoscute ca Sandboxes, a fost prezentat astăzi membrilor Consiliului economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, din care fac parte reprezentanți ai asociațiilor de afaceri și instituțiilor publice relevante.

Un Sandbox reprezintă un regim de reglementare special, care permite întreprinderilor să experimenteze noi produse, servicii și modele de afaceri inovatoare care nu pot funcționa în cadrul de reglementare existent în prezent, rămânând în același timp sub supravegherea unui organism de reglementare și păstrând focusul asupra protecției consumatorilor. Prin valorificarea mecanismelor moderne de proiectare a pieței și a instrumentelor digitale, acest mediu controlat servește ca o platformă dinamică pentru a testa și implementa soluții energetice de ultimă generație, depășind în mod eficient barierele de reglementare și promovând o cultură a inovației.

Cristina Pereteatcu, secretară de stat al Ministerului Energiei, a subliniat că inovarea în domeniul energiei este extrem de importantă pentru a face față provocărilor legate de securitatea energetică, schimbările climatice și eficiența utilizării resurselor.

„Ultimele decenii a fost marcat de trecerea de la întreprinderi integrate pe verticală, care desfășurau activități monopoliste, la modele de întreprinderi ghidate de concurență. Multe componente ale acestei transformări a sectorului energetic cum ar fi digitalizarea, descentralizarea, decarbonizarea, durabilitatea, electrificarea, responsabilizarea consumatorilor, agregarea cererii de energie, introducerea surselor regenerabile, necesită mult mai multă cercetare pentru a dezvolta soluții inovatoare, iar Ministerul Energiei vrea să atragă și stimuleze companii inovatoare în Moldova, inclusiv prin spații de testare inovativă”, a declarat Cristina Pereteatcu.

În acest sens, Ministerul Energiei propune reglementarea și introducerea conceptului de „spațiu de testare inovativă în sectorul energetic”. Aceste spații de testare ar permite autorităților reglementatoare și investitorilor să exploreze într-un mediu sigur și controlat, tehnologii sau abordări noi de producere a energiei electrice, stocarea acesteia sau pentru soluții alternative de aprovizionare cu energie.

Acestea vor primi din partea instituțiilor statului derogări de la cadrul de reglementare în domeniul energiei, al amenajării teritoriului, al construcțiilor, protecției mediului, exploatării și racordării instalațiilor de producere a energiei electrice de la normele de procedură fiscală, în vederea realizării proiectului inovativ, care vor funcționa pentru o perioadă limitată de timp și, eventual, limitată la o anumită zonă geografică sau la anumiți participanți pe piață sau clienți/consumatori.

Derogările vor fi acordate pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea extinderii pentru încă 7 ani, de către Comisia pentru Spații de Testare Inovativă în materie de Reglementare în domeniul Energiei. Din aceasta vor face parte Ministerului Energiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Consiliului Concurenței, Serviciului de Informații și Securitate, Universității Tehnice a Moldovei, Centrului Național pentru Energie Durabilă și trei experți independenți de nivel înalt cu experiență internațională. 

Proiectul de lege a fost elaborat cu sprijinul PNUD Moldova, care va acorda în continuare sprijin pentru instituționalizarea spațiilor de testare inovativă, elaborarea actelor normative secundare și sprijin pentru pilotare. În context, PNUD sprijină instalarea în regim pilot a câteva zeci de mii de contoare inteligente și testarea, prin derogare, a tarifelor diferențiate la energia electrică, crearea de comunități energetice, etc.

De asemenea, realizarea conceptulji de sandboxes va fi sprijinită de Proiectul Future Technologies Activity al USAID și de Western NIS Enterprise Fund.

Astfel de spații de testare sunt funcționale în multe țări europene, cele mai de succes fiind Marea Britanie, Norvegia, Austria, Danemarca, Germania, Franța, Olanda sau Lituania.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!