ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu cetățenii moldoveni din Ungaria

09:13 | 26.01.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean, împreună cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea și ministrul Afacerilor Interne, Andrian Efros, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanții diasporei moldovenești din Ungaria. Șeful Executivului a vorbit despre eforturile autorităților de la Chișinău în consolidarea legăturilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, accentuând importanța contribuției fiecărui cetățean pe calea aderării noastre la UE, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare a Guvernului.

„M-am convins că oamenii noștri, oriunde s-ar afla, sunt interesați de ce se întâmplă acasă și cunosc provocările cu care ne confruntăm. Iată de ce una din prioritățile Guvernului este construirea unui dialog cât mai productiv cu diaspora și implicarea acesteia în transformarea țării noastre”, a spus premierul Dorin Recean.

În discuții, au fost menționate acțiunile Executivului privind implementarea politicilor care ar determina diaspora să revină acasă, pentru a-și valorifica experiența în sectoarele cheie. De asemenea, au fost analizate modalitățile prin care Guvernul poate oferi un suport mai eficient și mai personalizat pentru nevoile specifice ale concetățenilor noștri din diasporă.

img24000529

img24000529

img24000529

img24000529

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!