ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia respinge solicitările UE privind o anchetă internaţională în cazul morţii lui Aleksei Navalnîi

10:40 | 21.02.2024 Categorie: Externe

Moscova, 21 feb. /MOLDPRES/. Rusia a respins marţi solicitările Uniunii Europene pentru efectuarea unei anchete internaţionale în cazul morţii principalului opozant rus Aleksei Navalnîi în condiţii suspecte în închisoare, în timp ce mama acestuia, Ludmila, a adresat un mesaj personal preşedintelui rus Vladimir Putin, cerându-i să dispună ca trupul fiului său să-i fie predat pentru a-l îngropa, relatează miercuri DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

"Mă adresez dumneavoastră, Vladimir Putin, pentru că soluţia la această problemă depinde doar de dumneavoastră", îi transmite Ludmila Navalnaia într-o înregistrare video de un minut filmată în faţa coloniei penitenciare "Lupul polar", unde fiul ei a fost transferat în decembrie pentru a ispăşi o pedeapsă de 19 ani de închisoare.

Autorităţile ruse susţin că Aleksei Navalnîi (47 de ani) a decedat subit vinerea trecută (16 februarie) în timpul unei plimbări în curtea închisorii.

"Lăsaţi-mă să-mi văd fiul. Cer ca trupul lui Aleksei să-mi fie eliberat imediat pentru ca să-l pot îngropa omeneşte", i se adresează Liudmila Navalnaia lui Putin în acest mesaj.

Familia lui Navalnîi şi colaboratorii săi au declarat că nu li s-a spus nici măcar unde este ţinut trupul acestuia. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmîş, a spus că sunt puţine speranţe ca autorităţile să predea în curând corpul familiei.

Kira Iarmîş a indicat luni pe X (ex-Twitter) că anchetatorii au declarat că "corpul va fi supus unui 'examen chimic' pentru încă 14 zile".

La Moscova, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov a respins solicitările UE ca o anchetă internaţională independentă să fie efectuată în cazul morţii lui Navalnîi.

"Nu acceptăm deloc astfel de cereri", a declarat Peskov, citat de agenţiile de presă oficiale ruse. Rusia consideră aceasta drept o imixtiune în afacerile sale interne, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a făcut marţi apel la o anchetă independentă în cazul morţii liderului opoziţiei ruse.

În contextul în care lideri mondiali şi activişti pentru drepturile omului continuă să-şi exprime indignarea faţă de moartea lui Navalnîi, Washingtonul a declarat că SUA vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Între timp, Putin l-a avansat în grad pe şeful adjunct al Serviciului penitenciar rus (FSIN), Valeri Boiarinev, despre care susţinătorii lui Navalnîi afirmă că a fost personal responsabil de torturarea disidentului rus în închisoare. Boiarinev a fost ridicat la gradul de general-colonel al Ministerului de Interne rus.

"Aceasta trebuie înţeles ca o recompensă pe faţă din partea lui Putin pentru torturarea" lui Navalnîi, a declarat Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) într-o postare pe Telegram.

În iulie 2023, un ordin al lui Boiarinev de a limita posibilităţile ca Navalnîi să poată cumpăra alimente şi produse de primă necesitate a devenit cunoscut în timpul unei audieri în instanţă.

În mod normal, deţinuţii îşi pot folosi banii pentru a-şi suplimenta raţiile sărăcăcioase cu achiziţii din magazinul închisorii.

Potrivit lui Jdanov, proaspătul general-colonel a fost responsabil şi de hărţuirea lui Navalnîi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat că ar exista vreo legătură între moartea lui Navalnîi şi această promovare, afirmând că este vorba despre o procedură normală.

img24001266

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!