ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” efectuează un nou turneu în Europa

11:40 | 21.02.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Teatrul Național „Mihai Eminescu” pleacă într-un turneu în mai multe orașe din Europa, cu spectacolul ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian,  regie – Alexandru Cozub,  pentru a transmite în lume atmosfera Mărțișorului de acasă, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, inițiativa aparține Guvernului Republicii Moldova, care, împreună cu Biroul Relații cu Diaspora și Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și ambasadorii moldoveni în țările europene, organizează campania „Mărțișor în toată lumea”. În timp ce la Chișinău vor veni oaspeți din lumea întreagă pentru a participa la cea de a 58-a ediție a Festivalului Internațional Muzical „Mărțișor”, Teatrul Național „Mihai Eminescu” pleacă în lume cu un Mărțișor Teatral.

Spectacolul „Steaua fără nume” se va juca în limba română cu titre în limba engleză la: Cascais, Portugalia – 6 martie, Frankfurt, Germania –10 martie, Madrid, Spania – 12 martie, Santander, Spania – 14 martie,  Padova, Italia – 29 martie, Milano, Italia – 30 martie, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord – 7 aprilie, Dublin, Irlanda – 9 aprilie și la Bruxelles, Regatul Belgiei – 12 aprilie.

”Spectacolul „Steaua fără nume” de Mihai Sebastian în regia lui Alexandru Cozub, acesta e Mărțișorul cu care venim în dar și sperăm să Vă aducă speranța unei noi primăveri, iubirea celor dragi oriunde Vă aflați!”, se mai menționează în comunicatul de presă al TNME.

În perioada 15-25 octombrie 2023, Teatrul Național „Mihai Eminescu” a fost într-un turneu european cu spectacolul-document „Dosarele Siberiei” după memoriile victimelor represiunilor comuniste Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu, Ion Moraru, coautor de scenariu și regie Petru Hadârcă.  Spectacolul a fost jucat la Praga, Cehia, Bruxelles, Belgia, Berlin, Germania și la Bistrița, România.

img24001272

img24001272

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!