ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 110 hectare de teren au fost compromise de incendii de vegetație

11:39 | 23.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/ au intervenit în 30 de cazuri pentru lichidarea focarelor de vegetație uscată. În total focul a compromis peste 110 hectare din 16 raioane, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, un incendiu de vegetație a fost înregistrat în seara zile de 22 februarie 2024 la periferia localității Pașcani, raionul Criuleni. Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:05. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care au reușit lichidarea arderii la ora 20:16. În urma incendiului au fost afectate 4 hectare de vegetație uscată. Tot de intervenția pompierilor a fost nevoie în localitatea Cobîlea, raionul Șoldănești. Aici, focul a afectat 30 hectare de vegetație uscată.

În seara zilei de ieri, salvatorii au lichidat un incendiu de vegetație în satul Pompa, raionul Fălești, care a cuprins o suprafață de teren de 10 hectare.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat oamenii să nu aprindă vegetația uscată, gunoiul menajer și stufărișul. În condiții de temperaturi ridicate, necaracteristice pentru sezonul rece, umiditate redusă și vânt, orice scânteie poate provoca incendii de proporții.

img24001339

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!