ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Coreea de Nord ar fi trimis Moscovei 6700 de containere cu muniţii

13:18 | 27.02.2024 Categorie: Externe

Seul, 27 feb. /MOLDPRES/. Coreea de Nord ar fi expediat în Rusia 6700 de containere cu milioane de unităţi de muniţie, începând din iulie anul trecut, potrivit ministrului sud-coreean al apărării, Shin Won-Sik, scrie Agerpres, preluat de MOLDPRES.

Conform oficialului de la Seul, capacitatea containerelor respective este de peste trei milioane de obuze de calibrul 152 mm sau 500.000 de proiectile de artilerie de 122 mm. El a precizat că ar putea fi vorba de ambele tipuri, iar concluzia este că „s-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”.

Sute de fabrici de muniţie nord-coreene funcţionează la circa 30% din capacitate din cauza penuriei de materii prime şi energie electrică, însă cele care produc muniţie pentru Rusia sunt exploatate la maximum, a susţinut ministrul, fără a preciza sursa informaţiilor pe care le deţine.

Seulul şi Washingtonul au acuzat Phenianul şi Moscova că fac comerţ cu armament şi au condamnat Coreea de Nord pentru că furnizează arme Rusiei în vederea utilizării lor împotriva Ucrainei. Atât nord-coreenii, cât şi ruşii au respins acuzaţiile, deşi s-au angajat să îşi întărească colaborarea militară.

Într-un material informativ difuzat vineri de Departamentul de Stat american se arată că Coreea de Nord a livrat din septembrie Rusiei peste 10.000 de containere cu muniţii sau materiale legate de acestea, primind în schimb 9000 de containere, în special cu alimente.

Shin a apreciat că produsele alimentare ruseşti au contribuit la stabilizarea preţurilor pe piaţa nord-coreeană.

Shin a mai afirmat că Phenianul ar putea lansa încă un satelit chiar luna viitoare, deoarece Moscova a continuat să furnizeze asistenţă tehnică, iar nord-coreenii au cerut sprijin şi în privinţa tehnologiei echipamentelor de aviaţie şi de deplasare terestră.

img24001414

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!