ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu anunță startul campaniei de împădurire din acest an

10:14 | 04.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Șefa statului anunță că din 10 martie începe campania de împădurire din această primăvară, informează MOLDPRES.

„Ne-am propus să plantăm peste 13 milioane de puieți și să îngrijim plantațiile făcute anul trecut, când am reușit împreună să regenerăm pădure pe 7 mii de hectare”, a precizat șefa statului. 

Președintele Maia Sandu îndeamnă cetățenii ca și în acest an să continue acțiunea de înverzire din cadrul Programului național de împădurire. „Generația pădurii poate să aducă schimbarea în țara noastră și să combată efectele crizei climatice. O țară verde înseamnă un mediu curat și o societate sănătoasă”, a mai subliniat șefa statului.

Harta terenurilor pentru întreaga campanie de împădurire poate fi accesată aici - https://bit.ly/463qLc2

img24001563

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!