Scriitorul Constantin Dragomir: ”Fiecare om de artă pune o părticică din suflet în creația sa”
Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Poetul, traducătorul și editorul Constantin Dragomir consideră că fiecare om de artă, fie poet, scriitor, pictor sau sculptor, atunci când creează, pune o părticică din suflet în creația sa și, în același timp, încearcă să privească la opera sa dintr-o altă perspectivă – ochiul celui ce citește sau privește. ”Este foarte necesar acest lucru pentru a fi mai bine înțeles, pentru a stimula curiozitatea, pentru că curiozitatea îl menține pe om în viață”, a afirmat scriitorul, citat de MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Constantin Dragomir a menționat că, în prezent, în proces de elaborare, revizuire și reeditare se află cărțile sale „Roua sufletului”, „Cartea cu minuni”, Bunicuța cu povesti”, „Copii și păpădii”, „Poezii mici-mici pentru veverițe și arici” și „Enciclopedia cu zâmbete”.
”Pregătesc pentru editare alte cărți noi: trei cărți de poezie de autor, o culegere de sonete, o carte nouă de versuri pentru copii, o ediție antologică care include cele mai frumoase poezii pentru copii, cartea a II-a a ”Enciclopediei cu zâmbete”, o ediție biobibliografică de autor, scriu, traduc, elaborez un jurnal de creație, redactez cărți semnate de alți autori etc.”, a precizat Constantin Dragomir.
Scriitorul a afirmat că cele trei enciclopedii pentru copii „Cartea cu minuni”, Bunicuța cu povesti”, „Copii și păpădii”, cuprind poezii, proză, comicsuri, ghicitori, cimilituri, teste pentru cei mici. ”Sunt cărți pentru copii, pe care aceștia trebuie să le citească creator, să găsească un răspuns, o soluție. Acestea sunt ca niște abecedare pentru clasele primare. ”Enciclopedia cu zâmbete” cuprinde poezii, snoave și anecdote. Este o carte pentru a descreți fruntea copilului și de a-l abate de la bancurile de prost gust. În acest sens, am inclus aici și pilde filosofice din antichitate. Păcat că pandemia, dar și penuria financiară, ne încurcă să edităm la timp cărțile noastre, care sunt așteptate mai cu seamă de micii noștri cititori. Copilul întotdeauna trebuie să țină în mână o carte de valoare, cartea sa de învățătură”, a mai spus cunoscutul poet.
Constantin Dragomir s-a născut la 20 noiembrie 1948 în satul Marinici, raionul Nisporeni. În 1971 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specializarea Jurnalistică. A fost redactor la Teleradio-Moldova, redactor-șef al Redacției pentru copii și tineret la Editura „Literatura Artistică”, director al Editurii „Făt-Frumos”, redactor-șef al Editurii „Prut Internațional” și director al Editurii „Dragodor”. În 1977 a debutat editorial cu volumul de versuri „Roua sufletului”. S-a afirmat mai mult prin literatura pentru copii. În 1980 editează prima sa carte pentru copii „Vrei să-ți spun o poezie?”, urmată de volumele „Alt pământ pe lume nu-i”, „Greul pământului”, „Toată lumea face baie”, „Colorăm – ne distrăm”, „Enciclopedia cu zâmbete” ș.a. A tradus din literatura universală clasică și contemporană (Abe Kobo, Lewis Carrol, Maurice Careme, Vitezslav Nezval ș.a.). Constantin Dragomir este laureat al mai multor prestigioase premii literare.
Cronica ARHIVELOR // Anatol Ciocanu și „Chemarea casei părintești”, un cântec despre dor și rădăcini
GALERIE FOTO // Salonul Doga: „Arta Maestrului -tezaur al universului”
Cronica ARHIVELOR // Cântecul „Florile dragostei”, readus în atenția publicului dintr-o arhivă video din 1974
Republica Moldova, pe locul trei în Europa la accesibilitatea cazărilor turistice pe termen scurt
Republica Moldova revine la Bookfest București cu autori, lansări și proiecte editoriale de referință
Festivalul Industriilor Creative 2026 aduce la Chișinău zeci de experți internaționali și sute de participanți din sectorul creativ
Teatrele din Chișinău au reprezentat Republica Moldova la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026
Spectacolul „Acasă – în siguranță” adus la Chișinău. Ministrul Culturii: „Violența nu trebuie ascunsă, fiecare mesaj este important”
VIDEO // Lucrările pictorului Vlad Tabac sunt expuse la Președinția Republicii Moldova
Maia Sandu: „Emoțiile negative au prevalat după Eurovision”
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Casa-muzeu a regizorului Veniamin Apostol din Dubna, loc de memorie și istorie familială
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
Cronica ARHIVELOR // Ion Niculiță - istoricul și arheologul care a format generații de cercetători
Cronica ARHIVELOR // Dimitri Caracioban – scenaristul și artistul care a lăsat în urmă un muzeu al memoriei
Premierul Alexandru Munteanu, la Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est: „Aspirația noastră este clară și neclintită - să devenim stat membru al UE și să contribuim la o Europă unită, sigură, prosperă și pașnică”
Ministerul Sănătății îndeamnă la precauție: începe sezonul ambroziei și al alergiilor sezoniere
Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev
Liberalizarea pieței gazelor naturale pentru consumatorii mari: 48 milioane de metri cubi de gaze tranzacționate pe bursă în două luni
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi
Noi cazuri de escrocherie în mai multe localități ale țării. Prejudiciul ajunge la 1,5 milioane de lei
Echipamente moderne pentru elevii din Micleușeni, Strășeni, printr-un proiect susținut de Banca Mondială
ANSP avertizează: crește riscul de intoxicații la copii în perioada vacanței de vară
Una dintre cele mai mari companii auto din Europa va produce drone
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Canadei
VIDEO // Patru bărbați, reținuți într-un caz de escrocherie. Victima a fost prejudiciată cu 275 000 de lei
Consumul de gaze naturale a depășit 14,6 milioane de metri cubi în luna mai
Militarii moldoveni, pregătiți pentru misiuni internaționale în cadrul unui curs NATO
Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un iaz din raionul Ialoveni
FOTO // Podul peste râul Răuțel a depășit jumătatea lucrărilor de reconstrucție
FOTO // În raionul Anenii Noi sunt în derulare 13 proiecte ecologice. Ministrul Mediului a discutat cu primarii despre prioritățile locale