Paul Gore, cel mai mare heraldist și ultimul cavaler al Basarabiei

Una dintre cele mai polivalente și erudite personalităţi ale Basarabiei de la cumpăna secolelor XIX și XX a fost aristocratul de viță străveche boierească, Paul Gore, născut la 27 iulie 1875, la Chişinău. Bunicul, Spiridon Gore, activa în calitate de secretar al zemstvei nobilimii basarabene. El scria mult și talentat în presa timpului despre istoria și tradițiile moldovenilor. Tatăl lui Paul Gore, Gheorghe, a fost un ilustru publicist, care avea o vastă bibliotecă şi cunoștea amănunțit istoria Basarabiei. Scria despre originea comună a moldovenilor cu locuitorii principatelor românești, despre limba comună și destinul tragic al basarabenilor. Pentru acele vremi, aceste afirmații demonstrau nu numai un adevăr istoric, dar şi un mare curaj din partea acestui publicist. El făcea parte din cercul tinerilor intelectuali basarabeni cum era Ştefan Gonata, Aristide Casso, frații Leonard, frații Suruceanu, Vladimir Herța ş.a. Biografia lui ilustrează exact nu numai o biografie exemplară de publicist şi savant, dar şi o biografie a unui om de mare demnitate.
Paul Gore a fost ultimul reprezentant al unei celebre dinastii de cărturari basarabeni care parcă ar ilustra însăși istoria Basarabiei.
Mai întâi, tânărul Paul Gore a absolvit liceul în Nikolaev (Herson), iar apoi Facultatea de Drept din Sankt Petersburg. În 1905 ajunge judecător de pace în ținutul Orhei şi în acelaşi an devine președinte al comitetului de redacție al Societății Moldovenești. În 1909 devine director al Muzeului National din Chişinău, unde va activa până în 1918. În 1910 este ales deputat al nobilimii şi vicepreședinte al zemstvei. Din această calitate, Paul Gore va cere de la tribună în 1912 introducerea limbii române în școli.
Având acces la arhivele basarabene şi ale Muzeului Ținutului, precum și la o extrem de bogată bibliotecă a bunicului și tatălui săi, Paul Gore permanent scrie articole științifice, cărți și studii academice care denotă o minte enciclopedică. Rând pe rând el editează lucrări, multe dintre ele pierdute fără urmă în timpurile zbuciumate ale secolului XX. Totuși, ne-a lăsat ca moștenire intelectuală o parte din opera sa, care prezintă și astăzi o valoare inestimabilă, cum ar fi Anexarea Basarabiei (1912), Notițe despre mazilii Basarabiei (1908), Plebiscitul în Basarabia (1919), Ștefan Aleksandrovici voevod voloşski (despre fiul lui A. Lăpușneanu pribegit la Moscova) ş.a.
În timpul Primului Război Mondial se înrolează în rândurile Crucii Roșii și se află mult timp pe front, în Galiția, unde contribuie exemplar la ajutorarea răniților. În scurt timp devine director al Crucii Roșii din Basarabia.
După revoluția rusă din februarie 1917, Basarabia este cuprinsă de febra transformărilor democratice, dar și a deșteptării naționale. Paul Gore devine președinte al comisiei școlare moldovenești, nou creată, și întreprinde un șir de măsuri extraordinare pentru a îndestula numărul mare de școli naționale deschise cu manuale în limba română. Pe acest tărâm el colaborează cu marele cărturar și patriot, Onisifor Ghibu.
Împreună cu Vasile Stroiescu, un boier de vază, mare intelectual și filantrop, Paul Gore reușește să unească nobilii moldoveni într-o singură mișcare politică. La ideea lui aderă Onisifor Ghibu, Vladimir Herța, Nicolae Alexandri și alți patrioți ai Basarabiei și creează Partidul Național Moldovenesc, nucleul viitorului Sfat al Țării. Totuși, știința și cultura erau mai pe placul lui Gore decât politica. Pe 16 mai este ales președinte al Societății Culturale Moldovenești. În toată această perioadă a îndeplinit funcția de locțiitor al comisarului Basarabiei, C. A. Mimi.
În condiţiile înființării Partidului Național Moldovenesc la Chişinău, pe 3 aprilie 1917, Paul Gore (în calitate de președinte) redactează un studiu în limba rusă intitulat „Culorile naţionale ale românilor din Basarabia” (rămas în manuscris). Acesta își propune să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod firesc tricolorul.
„E nevoie de o anumită stimă faţă de trecutul național şi doar de puţin curaj pentru a-ţi apăra drepturile naţionale legale. Nu insist de loc ca drapelul nostru național compus din trei fâșii colorate albastru galben şi roșu să aibă aceste fâșii aranjate vertical. Fie ca aceste fâșii în ordinea indicată să fie orizontale. Dar culorile şi consecutivitatea lor trebuie să le păstrăm, mai ales, că toate aceste trei culori sunt şi în Stema Basarabiei, care reprezintă, dacă eliminăm bordura din culorile Imperiului, stema antică exactă a Principatului Moldovei şi, se știe că, drapelele trebuie alcătuite conform regulilor exacte ale heraldicii, potrivit culorilor câmpului şi emblemelor stemelor corespunzătoare”, a declarat Paul Gore în fața celor care trebuiau să adopte decizia politică. După aprobare, Paul Gore a fost primul locuitor al Chișinăului care a arborat Tricolorul pe casa sa.
Din această perspectivă, heraldistul Silviu Andrieş-Tabac îl consideră pe Gore drept autor moral al stemei şi drapelului Republicii Democratice Moldovenești, în principal datorită faptului că „Paul Gore avea posibilitatea reală să influențeze opinia elitei revoluționare şi cea publică. Numai un heraldist profesionist de talia lui putea să găsească o formulă care să exprime în limbaj heraldic eliberarea provinciei moldovenești de sub dominația împăraților Romanov şi, totodată, să știe (şi știa) cum a fost stema veche a Principatului Moldovei”.
Paul Gore continuă studiile aprofundate în istorie, dar se specializează mai mult în genealogia figurilor marcante ale Basarabiei și heraldică. În anul 1919 devine președinte al Comisiei Monumentelor Istorice Basarabene (1919), al Ligii Culturale, secția Chişinău (1920), membru al comitetului de conducere al Societății Române de Numismatică (1921), al comitetului Societății Regale Române de Geografie (1921), membru de onoare al Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chişinău (1921), membru al Ateneului român (1923), al Societății Renașterea Română, al Fundaţiei Principele Carol ş.a
Cea mai mare realizare a lui Paul Gore în domeniul heraldicii, după elaborarea drapelului Republicii Democratice Moldovenești, a fost participarea decisivă la elaborarea noii steme a României. În 1921, o comisie heraldică special instituită a adoptat și propus spre adoptare forurilor legiuitoare o nouă reprezentare a stemei de stat, pe baza modelelor propuse de heraldiștii József Sebestyén și Paul Gore. Foarte puțină lume știe astăzi că Paul Gore este coautorul stemei României interbelice.
Paul Gore avea la activ studii amănunțite asupra științei şi artei blazonului, cunoștințele sale recomandându-l pentru numirea lui ca membru al Consiliului Heraldic al Franței, al Convenției Internaționale de Heraldică din Londra, al Societății Elvețiene de Heraldică, al asociațiilor Adler din Viena, Herold din Berlin, Sanct Michel din Bamberg, ca membru corespondent al Academiei Heraldice din Madrid etc. Gheorghe Bezviconi mărturisea că „Pavel Gore a fost primul, dar şi ultimul cavaler al Basarabiei. Prin studierea trecutului a ajuns la o concepție medievală şi înălțătoare a ideii cavalerismului, a neamului şi a blazonului. Astfel, el a devenit unicul heraldic al Basarabiei, chiar al României întregi".
Paul Gore a murit de o boală incurabilă doar la 52 de ani. A fost întreruptă o carieră fulminantă, care a lăsat în istoria Basarabiei o performanță greu de întrecut.
A fost înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ilie din Chişinău, care mai târziu, în perioada sovietică, a fost demolată, cu tot cu morminte. După o contribuție excepțională la dezvoltarea neamului său, Paul Gore a devenit omul fără de mormânt, cum l-au numit mai mulți istorici.
Prietenul său, Sever Zotta l-a caracterizat probabil cel mai bine pe marele om de cultură și marele patriot Paul Gore: „nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înțelept şi modest, om bun şi milostiv, prieten sincer şi credincios, creștin evlavios şi monarhist mistic, o rară manifestare a geniului rasei noastre şi ultimul cavaler al Basarabiei”.