Parlamentul a ajustat regulile de autorizare a produselor fitosanitare
Parlamentul a adoptat astăzi un proiect de lege care prevede ajustarea cadrului normativ privind autorizarea produselor fitosanitare, măsură care are drept scop oferirea unui cadru mai clar și predictibil pentru sectorul agricol în procesul de aliniere la standardele Uniunii Europene, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputații Serghei Ivanov și Alexandr Trubca și vizează modificarea legislației privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare.
Potrivit documentului, prin derogare de la prevederile actuale, produsele fitosanitare neautorizate în statele membre ale Uniunii Europene vor putea fi testate și autorizate în Republica Moldova, în condițiile stabilite de Guvern.
Cererile pentru testarea și autorizarea acestor produse vor putea fi depuse până la data de 31 decembrie 2027.
Documentul introduce și noi reguli privind recunoașterea autorizațiilor emise în Uniunea Europeană. Astfel, autorizațiile eliberate într-o altă zonă a UE vor putea fi recunoscute în Republica Moldova doar dacă nu au fost deja utilizate pentru recunoaștere într-un alt stat din aceeași zonă.
Autorii proiectului susțin că această măsură va asigura coerența și validitatea evaluărilor care stau la baza importului produselor fitosanitare pe piața națională.
Totodată, proiectul prevede modificări la Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Astfel, autorizațiile pentru produsele fitosanitare și certificatele de înregistrare a produselor fertilizante, cu excepția celor marcate CE, vor fi eliberate gratuit de Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor.
Exporturile de mărfuri, în creștere în primele patru luni din 2026: UE își consolidează poziția de principal partener comercial
Investiții de circa 600 de milioane de lei, realizate de Moldelectrica în 2025
Carburanții se ieftinesc: prețul motorinei coboară sub pragul de 27 de lei
Euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Subvenții de peste 16 milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA săptămâna trecută
Proiecte inovatoare în energie și transport: Republica Moldova stabilește un parteneriat strategic cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East
Noi oportunități pentru producătorii autohtoni: fructele din Moldova, evaluate de un importator elvețian pentru livrări în ambalaje destinate consumatorului final
Fiscul a acumulat 1,1 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
Produsul Intern Brut, în ușoară creștere în primul trimestru din 2026: sectoarele cu cea mai mare contribuție
Republica Moldova, reprezentată la Forumul Regional al Energiei. Carolina Novac: „Am demonstrat că reformele pot fi implementate rapid, chiar și într-un context dificil”
Peste 807 milioane de lei, acumulate de Serviciul Vamal timp de o săptămână
Dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește
O familie de antreprenori din Boscana transformă pasiunea pentru flori într-o afacere de succes
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Agenda evenimentelor, joi, 18 iunie
Cer variabil și izolat ploi de scurtă durată, prognozate de meteorologi pentru ziua de joi
Ludmila Catlabuga, despre protestele fermierilor: „Au tot dreptul să protesteze și eu voi fi alături de ei”
Reguli noi pentru accesul la operațiile de cataractă și protezare
Biroul președintelui Consiliului European, Antonio Costa, a avut „contacte scurte” diplomatice cu Kremlinul
Doi bărbați reținuți la Rezina în timp ce încercau să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie
Cronica ARHIVELOR // Spiridon Vangheli, scriitorul care l-a dăruit copiilor pe Guguță
VIDEO // Expert: „Federația Rusă colectează masiv date personale pentru a le utiliza în scheme de escrocherii”
Cărți din Republica Moldova la Târgul Internațional de la Beijing. Ambasadorul Petru Frunze: „O oportunitate pentru publicul chinez de a descoperi identitatea culturală a Republicii Moldova”
Tratament inovator pentru migrena cronică, disponibil la Institutul de Medicină Urgentă
Parlamentul European a aprobat noi tehnici genomice (NTG) în agricultură
Deputații se întrunesc joi în ședința plenară. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte, dintre care cinci marcate cu sigla UE
Ministerul Finanțelor explică principalele modificări din politica fiscală: „Impozitele din salariu nu cresc, ci se reduc”
VIDEO // Trei bărbați, reținuți pentru escrocherie prin comercializarea fictivă a automobilelor și tehnicii agricole
Noi cazuri de fraude telefonice. Victimele au fost prejudiciate cu peste 1 milion de lei
FOTO // Primele transportoare blindate PIRANHA-5 au ajuns în dotarea Armatei Naționale