ro

 

Economie
15 Aprilie, 2026 / 16:03
/ 12 Martie, 2025

Pe drumul R6 Chișinău – Orhei – Bălți au fost finalizate lucrările de întreținere periodică

Pe drumul republican R6 Chișinău – Orhei – Bălți astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de întreținere periodică, transmite MOLDPRES.

Comisia de recepție, formată din reprezentanți ai Administraţiei  de Stat a Drumurilor (ASD), ai antreprenorului și responsabilul tehnic, a constatat necesitatea remedierii unei neconformități minore, aspect consemnat în actul de recepție.

„Remedierea va fi efectuată de către antreprenor în termen de 90 de zile, din resurse proprii, iar perioada de garanție a obiectului este de un an. Pe traseul național R6, în cadrul Programului național de întreținere periodică a drumurilor publice din 2024, au fost executate lucrări de aplicare a straturilor bituminoase subțiri la rece de tip Slurry Seal pe sectorul cuprins între km 94+620 și km 99+320, pe o lungime totală de 4.700 metri liniari”, explică ASD.

Obiectivul principal al acestor lucrări constă în protejarea și menținerea durabilității îmbrăcămintei rutiere, precum și îmbunătățirea aderenței, contribuind astfel la sporirea nivelului de siguranță și confort pentru toți participanții la trafic, potrivit sursei citate.

Valoarea lucrărilor este de 6 215 162,21 lei, bani alocați din mijloacele Fondului Rutier.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Gara Auto Nord revine în proporție de 85% în proprietatea statului: decizia Consiliului pentru examinarea investițiilor de importanță strategică

/ Acum 1 zi

O delegație din Republica Moldova participă la reuniunile de primăvară ale Băncii Mondiale și FMI, desfășurate la Washington

/ Acum 1 zi

Se ieftinesc carburanții: prețul motorinei scade cu 85 de bani

/ Acum 1 zi

Peste 53 de milioane de lei au fost direcționați de AIPA către fermieri în prima decadă a lunii aprilie

/ Acum 1 zi

Serviciul Vamal a încasat peste 938 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

Program extins la Fisc pentru depunerea declarațiilor de venit pentru anul 2025

/ Acum 1 zi

Leul moldovenesc se întărește față de euro și dolar: cotațiile stabilite de BNM

/ Acum 2 zile

VIDEO // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, continuă experimentul fără cash: „Provocarea va dura tot mandatul”

/ Acum 2 zile

Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat: Ministerul Finanțelor anunță o nouă perioadă de subscriere pe platforma eVMS.md

/ Acum 3 zile

Companiile autohtone pot participa la Expoziția „Republica Moldova prezintă”, organizată la Vaslui

/ Acum 3 zile

Încă un pas pentru construcția unui nou sector din drumul național R1 Chișinău - Ungheni - frontiera cu România

/ Acum 3 zile

Energeticienii sunt la datorie în perioada sărbătorilor pascale, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a sistemului electroenergetic național

/ Acum 3 zile

Peste 200 de tineri din Republica Moldova și-au lansat sau dezvoltat afaceri printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană

/ Acum 4 zile

Prima locomotivă de ecartament european a trecut Prutul pe traseul Fălciu-Cantemir