ro
Economie
18 Iulie, 2025 / 18:44
/ Acum 5 ore

Recepția finală a drumului de ocolire Comrat: un nou standard de infrastructură rutieră pentru sudul R. Moldova

Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) a organizat ieri  recepția finală a lucrărilor de construcție a drumului național M3, segmentul ocolirea Comrat, km 0+000 – km 18+263. Traseul, cu o lungime de peste 18 kilometri, a fost dat în exploatare în septembrie 2022 și a fost monitorizat timp de aproape trei ani, conform perioadei de garanție prevăzute în contract, transmite MOLDPRES.

Proiectul de infrastructură, realizat cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiții, în valoare de circa 29,4 milioane de euro, are un impact major asupra mobilității în regiune. Drumul este dotat cu trei sensuri giratorii, cinci poduri, un pasaj peste calea ferată, patru intersecții denivelate și opt intersecții minore – elemente care sporesc semnificativ siguranța și eficiența circulației.

„După aproape trei ani de exploatare, confirmăm că drumul contribuie eficient la fluidizarea traficului în zona municipiului Comrat și la reducerea timpului de deplasare spre sudul țării. Traseul permite evitarea traversării zonei urbane, ceea ce reduce aglomerația, poluarea și riscurile pentru participanții la trafic”, explică AND.

Guvernul Republicii Moldova își exprimă recunoștința față de Banca Europeană de Investiții pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect strategic, care consolidează infrastructura națională și susține dezvoltarea durabilă a regiunilor.

Comrat