Republica Moldova va implementa acțiuni pentru reducerea ponderii mixului de petrol în total consum și consolidarea rezilienței în fața crizelor energetice
Republica Moldova trebuie să implementeze acțiuni ferme pe terme mediu și lung pentru a reduce ponderea mixului de petrol în totalul consumului de energie și a-și consolida independența energetică, astfel încât să nu mai fie atât de vulnerabilă în cazul unor crize similare cu cea provocată de recentele evenimente din Orientul Mijlociu. Concluziile au fost formulate în urma audierilor publice desfășurate astăzi de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe pe subiectul evoluțiilor de pe piața carburanților și șocului energetic fără precedent cauzat de războiul din Iran, transmite MOLDPRES.
„Pe termen mediu și lung, trebuie să reducem ponderea mixului de petrol în total consum energie”, a anunțat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, după audieri.
Una dintre măsurile analizate este electrificarea economiei, ceea ce ar presupune mai multă producție de regenerabile și instalarea capacităților de stocare a energiei în baterii. În acest sens, Parlamentul ar urma să adopte în scurt timp măsuri de stimulare a instalării sistemelor de stocare, astfel încât în următorii doi ani să fie instalate 500-600 MW capacități de stocare.
O altă soluție propusă este promovarea transportului public și alternativ.
„Solicităm municipalităților mari - Chișinău și Bălți, să investească mai mult in transport public și transport alternativ, iar guvernul central să identifice opțiuni de a susține acest efort. Avem nevoie de transport public mai punctual și confortabil în orașe, ca să încurajăm utilizarea acestuia în detrimentul utilizării mașinilor personale”, a declarat Radu Marian.
În același timp, în urma audierilor a fost accentuată necesitatea definitivării, în mod prioritar, a proiectului de lege privind securitatea stocurilor petroliere, care va permite țării noastre să crească gradual rezervele la 90 zile de stocuri.
„Acest efort ne va costa mult din punct de vedere financiar, dar e un efort necesar”, a spus Radu Marian.
De asemenea, Comisia economie, buget și finanțe a solicitat Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să pregătească propuneri pentru a susține pasagerii care folosesc transportul interurban în fața creșterilor prețurilor la combustibili. Acestea vor putea fi aplicate de autorități dacă armistițiul temporar de două săptămâni dintre SUA-Israel-Iran nu se va solda cu o stabilizare ulterioară a prețurilor.
Totodată, Comisia a solicitat de la guvern propuneri de modificare a legii pe care parlamentul să le adopte, astfel ca guvernul, în situații viitoare de alertă energetică, să poată interveni. Printr măsurile vizate se numără utilizarea mediei 7 zile și nu 14 la calcularea prețului la pompă, achiziții urgente de piese în caz de deteriorare a liniilor de înaltă tensiune, modificare urgentă a metodologiei de calcul a tarifelor la transport interurban.
La fel, Comisia a susținut abordarea Ministerului Finanțelor și a guvernului de a oferi țintit ajutor pentru industriile cele mai afectate, cum ar fi agricultura, transporturile, drumuri. Pe de altă parte, Radu Marian a accentuat că nu susține propunerea de a oferi reducere generală de TVA și accize pentru toți consumatorii, întrucât, potrivit lui, aceasta este o măsură regresivă, care îi ajută mai mult pe cei care consumă cel mai mult carburant și au resurse mai mari.
În același timp, Consiliul Concurenței a fost mandatat să monitorizeze în continuare evoluția prețurilor angro la carburanți și modul în care politica de preț la angro a companiilor de petroliere se diferențiază.
La audieri au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, ai Ministerului Energiei, Consiliului Concurenței, Ministerului Finanțelor, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și alte autorități din domeniu.
Aceștia au prezentat informații care relevă că situația aprovizionării cu motorină s-a ameliorat, fiind redus numărul stațiilor care nu dispuneau de motorină de la 140 până la 40. În prezent, conform datelor oficiale, peste 550 de stații - adică 94% din stații, dispun de motorină. Totodată, după o scădere constantă a stocurilor de diesel, acestea s-au stabilizat la 6-7 zile.
Prețul gazelor naturale și a țițeiului au înregistrat miercuri o scădere puternică în Europa, în contextul armistițiului anunțat în Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat astăzi că scăderea cotațiilor țițeiului la nivel internațional va produce o ieftinire a carburanților în țara noastră, însă acest lucru va fi resimțit la pompă „peste o săptămână sau două” dacă tendința se va menține.
Republica Moldova crește continuu capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile. Fotovoltaicele domină clasamentul
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Inflația este determinată de evoluțiile externe, în special conflictul din Orientul Mijlociu”
Curtea de Conturi ar putea avea mai multă autonomie financiară
Energizarea Liniei electrice Vulcănești-Chișinău ar putea avea loc în luna iunie
Curtea de Conturi a depistat deficiențe în administrarea bunurilor confiscate de stat
Ministerul Agriculturii anunță discuții cu procesatorii de lapte după problemele semnalate în mai multe raioane
Noi proiecte de investiții în Republica Moldova. Premierul Alexandru Munteanu va avea o întrevedere cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad
Guvernul alocă 50 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor suportate de fermierii afectați de seceta și arșița din 2025
Impozite de 5,7 milioane de lei, achitate de antreprenorii independenți
Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor
VIDEO // Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova poate acoperi până la 7 la sută din consumul de electricitate al țării
Soluții pentru extinderea capacităților de irigare și măsurile de susținere a producătorilor locali, discutate de ministra Ludmila Catlabuga cu fermierii din Taraclia
Impozitul achitat de persoanele care dau în chirie imobile va fi calculat automat
Guvernatoarea Anca Dragu, la „Black Sea and Balkans Security Forum”: „Obiectivul nostru este construirea unui sistem financiar incluziv, interoperabil și aliniat standardelor europene”
Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda Operei Naționale, care a cucerit marile scene ale lumii
Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”
GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
FOTO // Festivalul Familiei, organizat la Chișinău. Premierul Alexandru Munteanu: „În Moldova, familia nu este doar o tradiție, este parte din identitatea noastră”
DOC // Rusia intenționează să ofere cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Decizia, calificată drept „propagandistică”
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele eston Alar Karis, la Tallinn
CEC anunță ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi și referendumurile de duminică
VIDEO // Adunarea Cetățenească privind reforma administrației publice locale, organizată la Chișinău. Speakerul Igor Grosu: „Avem nevoie de discuții, maturitate civică și politică”
FOTO // Vernisajul Vinului de Primăvară a reunit la Chișinău 66 de vinării și peste 500 de vinuri
FOTO // Alte două curți, modernizate în cadrul Programului guvernamental „Curtea Europeană”, inaugurate la Chișinău
Ziua Internațională a Familiei marcată sâmbătă printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
VIDEO // Satoshi va evolua în această seară cu numărul 16 în marea finală Eurovision 2026
Opt cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova. ANSP intensifică măsurile de supraveghere
Volodimir Zelenski amenință cu represalii după sângerosul atac rusesc asupra Kievului
România raportează un caz de hantavirus confirmat în urma testării de laborator
METEO // Ploi cu descărcări electrice, în weekend