Soluții pentru incluziunea socială și educațională a romilor, discutate la o conferință națională organizată la Chișinău
Progresele, prioritățile și soluțiile durabile în vederea incluziunii educaționale și sociale a romilor au fost analizate astăzi la Chișinău, în cadrul unei conferințe naționale organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor, marcată pe 8 aprilie, transmite MOLDPRES.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai organizațiilor internaționale, parteneri de dezvoltare și membri ai comunității rome.
Prezentă la eveniment, secretara generală adjunctă a Ministerului Educației și Cercetării, Ludmila Pavlov, a declarat că instituția acordă o atenție prioritară incluziunii educaționale a copiilor de etnie romă, prin măsuri concrete de sprijin.
„În acest sens, au fost extinse bursele de merit pentru elevii și studenții romi, a fost asigurat micul dejun gratuit pentru elevii din învățământul general și a fost oferit un ajutor financiar unic de 1.000 de lei pentru elevii din clasele I-IX. Aceste intervenții contribuie la creșterea accesului și menținerii copiilor romi în sistemul educațional”, a subliniat Ludmila Pavlov.
În cadrul evenimentului, au fost evidențiate progresele înregistrate în ultimii ani în domeniul incluziunii educaționale a copiilor romi, reflectate prin creșterea numărului de elevi școlarizați, extinderea programelor de sprijin și consolidarea mecanismelor interinstituționale.
Potrivit datelor statistice, numărul elevilor romi încadrați în învățământul general a crescut de la 1.687 în anul 2024 la 2.029 în anul 2025. În același timp, a fost instituit un mecanism de monitorizare continuă a școlarizării, prin colectarea lunară a datelor dezagregate la nivelul instituțiilor de învățământ.
Totodată, au fost dezvoltate intervenții specifice, precum pilotarea funcției de mediator educațional și lansarea Programului de educație accelerată pentru reintegrarea copiilor aflați în afara sistemului educațional. De asemenea, MEC a organizat sesiuni de informare și consultare cu părinții și comunitățile rome, pentru a crește gradul de conștientizare privind importanța educației. În paralel, au fost desfășurate instruiri pentru cadrele didactice, menite să consolideze competențele interculturale și să sprijine integrarea elevilor romi în procesul educațional.
Conform datelor Recensământului Populației și Locuințelor 2024 din Republica Moldova, numărul populației de etnie romă cu reședință obișnuită constituie 9.356 de persoane.
IGP atestă creșterea fluxului de transport spre Chișinău. Șoferii, îndemnați să respecte regulile de circulație
Fostul director adjunct al SIS, Alexandru Bălan, va fi extrădat în Republica Moldova. Decizia Curții de Apel Bucureşti
Peste 7 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu prudență
Acte falsificate, depistate la trecerea frontierei. Autoritățile avertizează cetățenii să utilizeze doar documente emise de instituțiile competente
FOTO // Campania „O pădure merită să fie cunoscută - curată și îngrijită”. Angajații „Moldsilva”, implicați în acțiuni de salubrizare în toată țara
Elevii pasionați de desen sunt invitați să participe la concursul „Medicul - prin ochii unui copil”, lansat de USMF „Nicolae Testemițanu”
VIDEO // IGP anunță flux sporit de transport la ieșirea din Chișinău. Polițiștii, implicați în dirijarea și fluidizarea traficului rutier
Operațiunea „ARSENAL”. Polițiștii verifică modul de deținere, port și folosire a armelor
Premierul Alexandru Munteanu: „Paștele Blajinilor este o zi a reculegerii, a liniștii și a legăturii dintre generații”
GALERIE FOTO // Între dor și credință: Paștele Blajinilor în imagini
Moldova sunt EU // Tatiana Moraru, funcționarul care a crescut odată cu Serviciul Vamal: „Digitalizarea și parcursul european a schimbat totul”
Președinta Maia Sandu, de Paștele Blajinilor: „Să ne îndreptăm gândurile către cei care au dat sens drumului nostru și care rămân parte din noi, prin tot ceea ce ne-au lăsat”
Specialiștii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor
Lupta globală împotriva medicamentelor falsificate, în centrul unei conferințe organizate cu sprijinul Consiliului Europei la Chișinău
Comisia de evaluare a Judecătorilor ajustează structura Completului E după numirea unui nou membru internațional
Un tânăr din Telenești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce și-ar fi omorât și incendiat consăteanul
China îi îndeamnă pe iranieni sa păstreze deschisă strâmtoarea Ormuz
Moldova, în „linia întâi” a extinderii UE. Marta Kos: „Realizează reforme de calitate într-un ritm susținut”. Chișinăul, inclus în „Scutul European al Democrației”
Peste 3850 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
O tânără din Chișinău a fost condamnată după ce a înșelat mai mulți cumpărători pe rețele sociale
Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor: zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri în cimitire
Guvernatoarea Anca Dragu a prezentat la București strategia Băncii Naționale a Moldovei privind inteligența artificială
Serviciul Vamal a încasat peste 718 milioane de lei la bugetul de stat în ultima săptămână
Ancheta incendiului de la Durlești a fost finalizată: dosarul ajunge la magistrați
INTERVIU MOLDPRES // Rectorul USM, Otilia Dandara: „Ne propunem să ne consolidăm pozițiile ca un actor important pe piața serviciilor educaționale”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în Austria: întrevederi cu diaspora și dezvoltarea cooperării educaționale
Sportivii moldoveni au obținut 11 medalii la Campionatul European de karate shotokan din Ungaria
VIDEO // Gheorghe Hajder: „Reforma Moldsilva va aduce salarii mai mari și condiții de muncă mai bune pentru pădurari”
FOTO // Aproximativ 500 de sportivi au participat la prima ediție a „Moldova 3×3 Basketball Festival”, organizată în Republica Moldova