Nu Rusia trebuie să decidă dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, declară secretarul general al NATO
Nu Rusia este cea care trebuie să „decidă” dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, a afirmat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
„De ce să ne intereseze ce gândeşte Rusia cu privire la trupele din Ucraina? (...) Nu ei sunt cei care decid”, a afirmat Mark Rutte în timpul unei conferinţe de securitate la Praga.
Rusia a avertizat joi că ea va refuza să discute despre vreo „intervenţie străină” în Ucraina, „indiferent de forma acesteia”, în timp ce unii europeni s-au declarat gata să trimită trupe în cadrul unei reglementări a conflictului.
Rutte urmează să participe joi, în videoconferinţă, la o reuniune de la Paris a „Coaliţiei de Voinţă”, formată din 31 de ţări, în principal europene, gata să garanteze securitatea Ucrainei după încheierea luptelor, inclusiv prin trimiterea de trupe.
Franţa şi Regatul Unit coprezidează această reuniune, în timpul căreia aliaţii Ucrainei vor să arate preşedintelui american Donald Trump că ei sunt gata să furnizeze garanţii de securitate Kievului, dacă Washingtonul va pune presiune pe Moscova.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat joi cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia pentru Europa, numind această ţară o „forţă destabilizatoare” pentru continent şi pentru întreaga lume, informează EFE.
„Rusia este şi va rămâne în viitorul previzibil o forţă destabilizatoare şi conflictuală în Europa şi în lume”, a declarat Rutte în timpul celui de-al doilea Summit al Apărării de la Praga, organizat de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS).
„Numai în acest an, se aşteaptă ca 1.500 de tancuri, 3.000 de vehicule blindate şi sute de rachete Iskander (rachete balistice) să iasă de pe liniile sale de producţie”, a spus Rutte, referindu-se la investiţiile statului rus în apărare, cărora le alocă 40% din bugetul său general.
Rutte a amintit că Rusia şi China „produc arme într-un ritm ameţitor, nu doar pentru a impresiona la paradele militare, ci pentru a exercita agresiv influenţă, pentru a încerca să remodeleze ordinea mondială”, a avertizat politicianul conservator olandez.
IISS, lider mondial în domeniul securităţii globale, riscurilor politice şi conflictelor militare, institutul cu sediul la Londra analizează dezvoltarea viitoare a capabilităţilor de apărare europene, în special inovaţiile, achiziţiile şi cooperarea industrială, la reuniunea sa de la Praga din această săptămână.
Potrivit lui Rutte, la fel ca Rusia şi China, alte ţări, precum Iranul şi Coreea de Nord, prezintă provocări atât individual, cât şi ca urmare a cooperării lor şi, împreună, se pregătesc pentru o „confruntare pe termen lung”.
„Ele îşi sporesc cooperarea industriilor militare la niveluri fără precedent, se pregătesc pentru o confruntare pe termen lung, iar acest lucru face ca provocările cu care ne confruntăm să fie durabile”, a remarcat secretarul general al NATO.
În acest context, Rutte şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea marinei militare a SUA, deoarece „nu se află într-un ritm care să îl poată egala pe cel al Chinei”.
Țările UE nu au ajuns la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei
Petrolul se scumpește pe fondul reluării schimburilor de atacuri dintre SUA și Iran
Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko
Șase răniți la Kiev în urma unui atac cu rachete balistice al Rusiei
BTA: Marina Militară a Bulgariei raportează o reducere a numărului de mine marine plutitoare din Marea Neagră
Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”
Serghei Lavrov susține că Rusia va continua războiul în Ucraina până când va atinge obiectivele cerute de Putin în 2024
După mai bine de patru luni de la deces, liderul suprem al Iranului Ali Khamenei a fost înmormântat
ARMENPRESS: Proiectul TRIPP servește și intereselor Iranului, anunță premierul Pașinian
Italia expulzează doi diplomați ruși, acuzați de activități de spionaj
Armata americană a lansat noi atacuri împotriva Iranului
Zelenski l-a convins pe Trump ca Ucraina să primească licența pentru fabricarea sistemelor antiaeriene Patriot
Statele NATO îşi reafirmă, în Declaraţia de la Ankara, angajamentul „de nezdruncinat” faţă de Articolul 5
BTA: Plovdiv lansează „Phillgood Month 2026”, o lună dedicată muzicii, artei și culturii urbane
ANTA a depistat zeci de încălcări în cadrul campaniei de verificare a vehiculelor de mare tonaj
DOC // Turismul din Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare: investiții de peste 600 de milioane de lei, infrastructură și mii de locuri de muncă create
CNAM a transferat peste 20 de milioane de lei pentru salariile medicilor rezidenți aferente lunii iunie
Ungaria a deschis o anchetă privind legăturile fostului ministru de Externe Szijjarto cu Rusia
Dolarul încheie săptămâna cu ieftinire. Cotația euro crește ușor
Un adolescent de 16 ani a decedat într-un accident cu motocicleta la Fălești
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu delegația Grupului parlamentar de prietenie din cadrul Bundestagului Republicii Federale Germania
AFP: Canicula record din iunie, asociată cu cel puțin 12.000 de decese în Europa
Agenda evenimentelor, vineri, 17 iulie
Vreme caldă și fără ploi pentru ziua de vineri. Temperaturile vor ajunge până la 32 de grade
Persoanele cu dizabilități, îndemnate să nu restituie prestațiile sociale până la încheierea verificărilor
Europa va asista în august la prima eclipsă totală de Soare din ultimii aproape 27 de ani
Veniturile bugetului asigurărilor sociale au depășit 27,5 miliarde de lei în primul semestru al anului
Premierul desemnat, Vasile Tofan, în discuții cu agricultorii: „Cu realism, curaj și multă muncă, putem face agricultura Moldovei mai puternică și mai competitivă”
CEC nu a autorizat inițierea referendumului local pentru revocarea primarului comunei Coșnița
Antreprenori din cinci raioane vor beneficia de granturi pentru modernizarea sistemelor de irigare, cu sprijinul IFAD