ro

 

Externe
26 Martie, 2026 / 08:58
/ 15 Ianuarie, 2026

OSCE anunță că vrea să se reformeze după solicitări din partea Washingtonului și Moscovei

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și-a anunțat joi intenția de a se reforma pentru a vedea dacă poate îndeplini așteptările Rusiei și Belarusului, precum și cerințele Statelor Unite, relatează AFP preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Ministrul elvețian de externe, Ignazio Cassis, a cărui țară deține președinția organizației în acest an, s-a angajat „să se asigure că OSCE rămâne relevantă”.

Întrebat ce intenționează să facă, el a făcut referire la o declarație din cursul dimineții a Rusiei și Belarusului.

„Ele se așteaptă ca această organizație să poată aborda probleme incomode, cum ar fi cauzele profunde ale conflictelor, și vom examina dacă acest lucru va fi posibil. Cred că acest lucru trebuie să fie posibil în cadrul acestei organizații”, a declarat el reporterilor la o conferință de presă în care a prezentat prioritățile țării sale.

Unul dintre punctele forte ale OSCE este „incluziunea”, a adăugat el.

OSCE a condamnat invazia rusă din Ucraina și condamnarea a trei dintre angajații săi ucraineni la pedepse mari cu închisoarea în urma unor „pseudo-proceduri” judiciare.

Însă, bazându-se pe consensul celor 57 de state membre, organizația este practic paralizată.

În decembrie, Statele Unite au îndemnat-o să își reducă bugetul anual cu cel puțin 15 milioane de euro până la sfârșitul lui 2026, cerându-i să „înceteze să marginalizeze chiar actorii a căror prezență este esențială pentru pace”.

De asemenea, au încurajat OSCE să se concentreze pe „misiuni care susțin stabilitatea și pacea”, mai degrabă decât pe „transformarea vieții politice interne”.

Fondată în 1975 pentru a atenua tensiunile dintre Est și Vest în timpul Războiului Rece, OSCE, cu sediul la Viena, are membri din Europa, Asia Centrală și America de Nord.

Organizația monitorizează alegerile și desfășoară misiuni de observare în zonele de conflict.

Ignazio Cassis a declarat în decembrie că OSCE ar putea juca un rol major în monitorizarea unui armistițiu în Ucraina.

„Prioritatea noastră actuală este clară: să contribuim, atunci când condițiile permit, la o pace justă și durabilă în Ucraina”, a declarat el joi.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Ucraina a desfășurat unități pentru interceptarea de drone în cinci țări din Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz

/ Acum 5 zile

Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

/ Acum 5 zile

Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian

/ Acum 5 zile

Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA

/ Acum 6 zile

Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume

/ Acum 6 zile

Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic

/ Acum 6 zile

VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles

/ Acum 6 zile

India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 6 zile

Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran

/ Acum 6 zile

Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului

/ Acum 7 zile

Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili

/ Acum 7 zile

Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran

/ Acum 7 zile

O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății