Preşedintele ucrainean s-a deplasat pe frontul din regiunea estică Doneţk
Kiev, 23 mai /MOLDPRES/. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat marţi pe frontul din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat Preşedinţia Ucrainei, informează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Şeful statului ucrainean "a vizitat poziţii din prima linie în zona de apărare Vugledar-Mariinka", unde au loc de luni de zile lupte împotriva armatei ruse, a informat Preşedinţia ucraineană într-un comunicat, postând fotografii cu Zelenski alături de militari.
În aceste imagini, preşedintele ucrainean apare îmbrăcat în ţinută militară, alături de responsabili civili şi ai armatei, dând mâna cu soldaţii.
Zelenski s-a întâlnit cu puşcaşi marini cu ocazia Zilei Corpului de Marină al Forţelor Armate, sărbătorită marţi în Ucraina, şi a înmânat decoraţii de stat unor militari, anunţând totodată înfiinţarea mai multor noi brigăzi ale acestor unităţi.
"În fiecare zi pe câmpul de luptă, puşcaşii marini demonstrează că sunt o forţă puternică ce distruge inamicul, eliberează teritorii ucrainene şi execută cele mai dificile sarcini în cele mai dificile condiţii. Şi noi avem nevoie de mai multe forţe de acest gen", a declarat Zelenski, citat în comunicat.
ARMENPRESS: Armenia a înregistrat o ușoară scădere a criminalității în prima jumătate a anului
Ucraina: Rusia ar fi dezvoltat o dronă specială pentru atacarea liniilor electrice
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei
Zece oameni au fost uciși într-un atac rusesc asupra localității Pechenihy din regiunea Harkov
Iranul și SUA ar fi convenit să prelungească armistițiul cu încă 60 de zile
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
UE pregăteşte pentru toamnă cel mai amplu pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Purtătorul de cuvânt al NATO, despre drona doborâtă în spațiul aerian românesc: „pare să fie rusească”
Grav accident cu implicarea unui autocar polonez în Ungaria: 12 pasageri au decedat și cel puțin zece au fost răniți
Drona care a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova a fost doborâtă în România, în condiții de siguranță
Atac masiv cu rachete balistice și drone asupra unor regiuni din Ucraina, soldat cu cel puțin un deces și mai multe persoane rănite
UE a mobilizat elicoptere și avioane pentru stingerea incendiului de vegetație din Belgia, cel mai grav din ultimele trei decenii
Canicula coboară nivelul apei pe Rin la un minim record, cu efect asupra transportului de mărfuri, care trece pe șosele și căi ferate
FOTO // Un bloc din Edineț intră într-un proiect pentru eficiență energetică cu sprijinul Norvegiei și Germaniei
Zeci de milioane de lei ajung suplimentar la buget după verificările Serviciului Vamal
Nucicultorii din Moldova, invitaţi să înveţe din experiența plantațiilor moderne din Spania și Portugalia
Independența ne unește: Guvernul anunță programul oficial al evenimentelor din 27 august
VIDEO // Banca Germană de Dezvoltare constată progresul investiţiei în una dintre cele mai importante magistrale de apă din Moldova, aflată în stadiu de finalizare
Organizația Internațională a Muncii sprijină consolidarea patronatului din Moldova
Republica Moldova va marca 35 de ani de Independență cu paradă militară și concert în centrul Chișinăului
Ministerul Agriculturii anunţă noi măsuri de sprijin pentru fermieri, prin Programul Strategic 2026–2030
Alianța Europeană a Agențiilor de Știri, la 70 de ani: presa verificată devine mai importantă în era inteligenței artificiale
Șeful diplomației germane la Kiev denunță atacurile Rusiei și promite noi ajutoare pentru Ucraina
Uniunea Europeană oferă granturi de până la 15 mii de dolari pentru sprijinirea fermierilor din Moldova
FOTO // Ministrul Mediului Gheorghe Hajder despre centrul de gestionare a deșeurilor de la Bulboaca: „Nu va fi adus gunoiul din toată țara în raionul Anenii Noi”
ANTA atenţionează transportatorii moldoveni care merg în Azerbaidjan că trebuie să achite taxe rutiere
Dronă de tip Shahed, detectată în această dimineaţă în spațiul aerian al Republicii Moldova
FOTO // De la pepenele altoit la agricultura inteligentă. Cum pregătește UTM specialiști pentru agricultura viitorului
FOTO // Plombări, șanțuri curățate și parapete schimbate în această săptămână, pe zeci de drumuri din țară