Ucraina: Delegațiile americană și ucraineană salută discuții „productive și constructive” la Miami
Delegațiile americană și ucraineană au salutat duminică, într-un comunicat comun, discuții „productive și constructive” în cadrul negocierilor organizate la Miami, în prezența aliaților europeni, în vederea încheierii războiului din Ucraina, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres, AFP, Reuters și EFE.
„În cursul ultimelor trei zile în Florida, delegația ucraineană a avut o serie de reuniuni productive și constructive cu partenerii săi americani și europeni”, se menționează în comunicatul distribuit pe platforma X de trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și de negociatorul-șef al Kievului, Rustem Umerov.
Steve Witkoff a precizat că la întâlnire au participat aliații europeni „pentru a coordona o abordare strategică comună între Ucraina, Statele Unite și Europa”.
„A avut loc și o întâlnire separată, constructivă, în format SUA–Ucraina, în cadrul căreia au fost abordate patru documente-cheie: dezvoltarea în continuare a unui plan în 20 de puncte, alinierea pozițiilor privind un cadru de asigurare a securității Ucrainei de către SUA și dezvoltarea viitoare a unui plan economic și de prosperitate”, a adăugat el.
SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz
Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian
Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA
Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume
Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic
VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles
India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz
Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran
Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului
Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili
Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran
O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății
Ministrul de externe iranian afirmă că doctrina nucleară a Teheranului este puțin probabil să se schimbe
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova
Serviciul Vamal anunță noi cerințe de notificare electronică pentru operatorii economici care tranzitează Austria
Reguli noi pentru magazine și comercianți: afișarea țării de origine a produselor devine obligatorie