R. Moldova și România ar putea încheia un nou acord de asistență financiară nerambursabilă, în valoare de 100 mln de euro
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Cabinetele de miniștri de la Chișinău și București se vor întruni într-o ședință comună la începutul anului viitor. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul întrevederii de la București a prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și omologului său român, Nicolae-Ionel Ciucă, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În cadrul întrunirii de la Palatul Victoria, cei doi premieri au discutat despre implementarea unor proiecte concrete, inclusiv despre construirea de noi poduri, interconectarea energetică, asigurarea securității energetice, încheierea unui nou acord de asistență financiară nerambursabilă pentru țara noastră, racordarea infrastructurii de transport din Moldova la rețelele europene și reducerea tarifelor de roaming.
Astfel, Republica Moldova și România ar putea încheia în scurt timp un nou acord de asistență financiară nerambursabilă, în valoare de 100 milioane de euro, oferit Republicii Moldova, întrucât vechiul acord a expirat în luna martie a acestui an. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, susținută de cei doi prim-miniștri.
„O mai bună integrare economică, comercială și în domeniul infrastructurii cu România este garanția unei integrări accelerate a țării noastre în UE. Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare se înscrie într-o continuitate firească a relației noastre de prietenie", a menționat premierul Republicii Moldova.
Natalia Gavrilița a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în perioada pandemiei, în asigurarea securității energetice a țării, dar și în procesul de integrare europeană.
„România a fost alături de Republica Moldova în momentele cele mai grele din ultimii ani - pandemia de Covid-19 și criza energetică. Mă folosesc de această ocazie pentru a adresa mulțumirile noastre cele mai sincere pentru solidaritatea generoasă a României față de cetățenii noștri, care au beneficiat de sute de mii de doze de vaccin anti-Covid, sau față de medicii din Republica Moldova, care au primit echipamente de protecție și alte materiale când acestea cu greu se puteau găsi pe piețele internaționale. Iar în contextul crizei energetice, România din nou a sărit în ajutor Republicii Moldova, gazul livrat în octombrie ajutându-ne să menținem presiunea în sistem, pe fondul limitărilor volumelor de gaze cu care ne-am confruntat. De asemenea, datorită finalizării conductei de transport al gazelor naturale Iași - Ungheni - Chișinău, Republica Moldova va putea face pași importanți în asigurarea independenței şi securității energetice", a menționat prim-ministrul Republicii Moldova.
La rândul său, și premierul Ciucă a apreciat sprijinul acordat de Republica Moldova în lupta cu virusul SARS-Cov-2. „Am ținut să mulțumesc doamnei prim-ministru pentru sprijinul deosebit de apreciat acordat de echipele medicale din Republica Moldova în luna noiembrie în contextul unui val 4 violent al pandemiei de Covid-19", a declarat oficialul român.
Prim-ministrul României susține că întrevederea de astăzi va pune bazele unor noi colaborări benefice pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului, dar și va aprofunda relațiile moldo-române la nivel de autorități.
„Vizita de astăzi marchează continuarea efortului comun de punere în practică a agendei bilaterale, care este ambițioasă și orientată spre viitor. Am stabilit să avem o conlucrare intensă, pragmatică și eficientă, nu doar la nivel de Guvern, ci și la nivelul fiecărui membru al Guvernului. Am evidențiat nevoia comună de extindere în domeniul economic, având un punct de plecare excelent: România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Ne dorim însă mult mai mult. Susținem consolidarea prezenței investițiilor românești în Republica Moldova, iar pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătățit mediul de afaceri dincolo de Prut", a declarat Nicolae-Ionel Ciucă.
Un alt subiect important dezbătut în cadrul întrevederii a fost interconectarea energetică dintre România și Republica Moldova prin implementarea proiectelor de infrastructură. Un rol central în conectarea Republicii Moldova la spațiul european va fi construcția podului de fier de la Ungheni, dar și consolidarea podului rutier Galați-Giurgiulești.
Cu referire la proiectele de viitor, premierul României a menționat: „Urmărim dezvoltarea de proiecte în domenii precum justiția și afacerile interne, sănătatea, educația, munca, agricultura, cercetarea, cultura, mediul, precum și asistență pentru dezvoltare. Sunt proiecte cu impact pozitiv pentru toți cetățenii, inclusiv în susținerea procesului de reforme și modernizare".
Premierul de la Chișinău a reiterat angajamentul Republicii Moldova de continuare a procesului de integrare în UE. „Integrarea Europeană este prioritatea strategică a Cabinetului pe care-l conduc. Actualmente, suntem angajați și ne concentrăm eforturile pe implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE. Republica Moldova cooperează strâns cu UE în procesul avansării reformelor cheie - statul de drept, justiție, combaterea corupției, precum și în promovarea recuperării economice, gestiunii problemelor aferente pandemiei COVID-19 și consolidării instituțiilor de stat", a menționat Natalia Gavrilița.
Foto: Guvern
Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”
Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar
Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august
Agenda europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova, discutată de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Hadja Lahbib
Comisia de evaluare reia audierile procurorilor. În septembrie vor fi examinați și magistrați de la PCCOCS