
„Astăzi, la Chișinău, scriem istorie!” – mesajul fostului ministru Nicu Popescu, cu prilejul primului summit oficial Republica Moldova – Uniunea Europeană
„Astăzi, la Chișinău, scriem istorie!” – este declarația fostului ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, făcută în contextul summitului oficial Republica Moldova – Uniunea Europeană, informează MOLDPRES.
Evenimentul este văzut de Nicu Popescu drept o dovadă clară a sprijinului european și o confirmare că parcursul nostru de integrare este apreciat și susținut de partenerii europeni.
„Acest summit nu este doar despre declarații, ci despre viitorul nostru european – despre încredere, sprijin reciproc și pași concreți spre aderare”, a menționat Popescu.
În mesajul său, fostul ministru a explicat ce înseamnă, în viziunea sa, apartenența la UE: pace, prosperitate, infrastructură modernă, spitale și școli de calitate, justiție corectă și oportunități reale pentru toți cetățenii.
„Este esențial să nu ne abatem de la acest drum. Viitorul nostru este european, iar Europa ne așteaptă cu brațele deschise. Europa înseamnă șansa de a trăi fără frică, într-o societate democratică și prosperă”, a menționat Nicu Popescu.
Nicu Popescu a deținut funcția de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada 6 august 2021 – 29 ianuarie 2024.
Speakerul Igor Grosu, în discuții cu președinta Camerei Reprezentanților din Parlamentul Irlandei: „Relația dintre țările noastre devine tot mai consolidată”
15 iulie - termenul limită de prezentare de către partide a rapoartelor financiare pentru primul semestru al anului 2025
Summitul Moldova - UE // Daniel Vodă: „Europa vine la Chișinău pentru că Moldova livrează rezultate concrete și este pe calea transformării”
Daniel Vodă, despre protestul organizat la Guvern: „Noi construim în timp ce alții strigă, noi venim cu soluții, iar alții cu spectacol”
Extinderea cooperării comercial-economice și investiționale cu Kazahstanul, discutată la Astana
Republica Moldova și-a deschis oficial Ambasada la Astana
NATO și-a reafirmat angajamentele și sprijinul politic față de Republica Moldova, susținând neutralitatea și suveranitatea țării noastre
Relațiile bilaterale moldo-kazahe discutate la Astana
FOTO// Speakerul Igor Grosu în Irlanda: „Moldovenii noștri, prin munca lor, contribuie din plin la imaginea pozitivă a Moldovei”
Cod galben și portocaliu de caniculă până pe 8 iulie, în mare parte din R. Moldova
Șefa statului a felicitat SUA cu ocazia Zilei Independenței: „Timp de peste 30 de ani, sprijinul SUA a ajutat Moldova să devină mai puternică și mai rezilientă”
Salariile a peste 10 mii de asistenți sociali cresc cu 12 la sută
Maia Sandu, după atacul asupra Kievului: „Ucraina are nevoie de mai mult sprijin”
CEC: SIAS „Alegeri” este securizat și nu poate fi manipulat
Încă un procuror anticorupție ajunge în fața Comisiei de evaluare
VIDEO // Săptămâna viitoare, Guvernul va aproba documentul unic privind Programul „Europa este aproape"
Noi capacități de producere a energiei regenerabile, disponibile pentru investitori
Alertă de dezinformare. Un document fals atribuit președintei circulă online
Peste 19 miliarde de lei, acumulate de Serviciul Vamal la bugetul de stat în șase luni ale anului curent
Acces liber la arhiva represiunilor sovietice: peste 50 000 de dosare pot fi consultate online sau la sediul Arhivelor Naționale
Republica Moldova inspirată de modele elvețiene pentru dezvoltarea ecoturismului rural
ANSA vine cu recomandări pentru combaterea păduchilor de plante
R. Moldova va avea prima cale ferată electrificată: linia Iași – Ungheni, modernizată cu sprijinul UE
Câștigătorii concursului EuroQuiz Moldova, în vizită la Bruxelles: Cristina Gherasimov: „Se întorc acasă cu o experiență de neuitat”
Stabilizarea regională aduce ieftiniri la carburanți în R. Moldova