ro

 

Politică
30 Octombrie, 2026 / 07:33
/ 11 Septembrie, 2026

Comisara europeană Hadja Lahbib, în prima sa vizită la Chișinău: „Republica Moldova este un partener important în consolidarea rezilienței Europei”

Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză, Hadja Lahbib, efectuează astăzi prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Programul vizitei include mai multe întrevederi și activități dedicate sprijinului acordat persoanelor vulnerabile și consolidării capacităților de gestionare a situațiilor de criză, informează MOLDPRES.

La Chișinău, comisara europeană va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Vasile Tofan și alți membri ai Guvernului.

În timpul vizitei, oficialul european va participa la o demonstrație a Echipei de Căutare și Salvare Urbană (USAR) Moldova, cu echipamente oferite cu sprijinul UE. Totodată, Hadja Lahbib va merge la un centru de cazare pentru refugiați și la organizația „La Strada”. Potrivit Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, discuțiile vor viza sprijinul pentru victimele violenței sexuale și nevoile refugiaților vulnerabili.

În ajunul vizitei, comisara europeană Hadja Lahbib a oferit un interviu, în cadrul căruia a menționat că „Republica Moldova nu este doar un beneficiar al sprijinului european, ci este un partener din ce în ce mai important în consolidarea rezilienței Europei”.

Totodată, oficialul a punctat că în pofida provocărilor cu care s-a confruntat, Republica Moldova a ales reformele și cooperarea europeană în locul vulnerabilității și izolării.

„Presiunea asupra Republicii Moldova este reală și nimeni, la Bruxelles, nu o subestimează. Dar ceea ce vedem, în repetate rânduri, este o țară care alege reformele și cooperarea europeană în locul vulnerabilității și izolării. Este remarcabil. Iar acesta este motivul pentru care rolul UE este clar: să sprijine Republica Moldova în consolidarea acestei reziliențe, fie că este vorba despre șocuri energetice, dezastre, dezinformare sau consecințele umanitare grave ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

Hadja Lahbib a menționat că un subiect aparte care va fi analizat în cadrul vizitei la Chișinău sunt progresele Republicii Moldova și pașii următori necesari pentru combaterea violenței împotriva femeilor.

„În același timp, sunt la fel de directă în ceea ce privește domeniile în care sunt necesare reforme suplimentare: drepturile persoanelor cu dizabilități, participarea romilor și protecția persoanelor LGBTIQ+. Această sinceritate face parte din parteneriatul nostru. Aderarea înseamnă construirea unei țări în care egalitatea nu este doar consacrată prin lege, ci se reflectă în viața de zi cu zi”, a accentuat comisara europeană.

La finalul vizitei, Hadja Lahbib va susține declarații comune de presă alături de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Aceasta este prima vizită oficială a Hadjei Lahbib în Republica Moldova în calitate de comisară europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”

/ Acum 2 zile

Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru

/ Acum 2 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”

/ Acum 2 zile

Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 3 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”

/ Acum 3 zile

„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev