ro
Politică
24 Iunie, 2025 / 23:37
/ Acum 8 ore

Daniel Vodă: „Guvernul a respectat cadrul legal și a acționat transparent în procesul de desemnare a celor doi judecători la CC”

Guvernul a respectat cadrul legal și a acționat transparent în procesul de desemnare a celor doi judecători la Curtea Constituțională. Precizarea a fost făcută astăzi de purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, în contextul unor critici prezentate în spațiul public privind desemnarea candidaților, informează MOLDPRES.

„Guvernul a respectat cadrul legal și a acționat transparent în procesul de desemnare a celor doi judecători la Curtea Constituțională. Anunțul privind intenția de numire a fost făcut public din timp, de către prim-ministru, iar decizia a fost supusă votului într-o ședință guvernamentală transmisă public, așa cum prevede legislația. Numirile se bazează pe competențele juridice și experiența profesională pe care le au ambii candidați”, a declarat Daniel Vodă, în conferința de presă de după ședința Guvernului.

În ceea ce privește invocarea necesității de a organiza un concurs pentru selectarea candidaților, Daniel Vodă a subliniat că actuala Lege privind Curtea Constituțională prevede expres că Guvernul are dreptul de a desemna doi judecători fără a impune obligativitatea unui concurs public. „Este o practică regăsită și în alte democrații consolidate, cum este, de exemplu, Franța, Germania sau România, unde numirile la Curtea Constituțională sunt realizate direct de autoritățile, fie Guvernul, fie Parlamentul sau președintele țării, cu responsabilitatea, desigur, politică și juridică, deplină, care reiese din aceste nominalizări”, a spus Daniel Vodă.

„Guvernul își asumă această decizie ca pe un act de responsabilitate instituțională, menit să consolideze independența și eficiența Curții Constituționale și respinge orice insinuare că aceste numiri ar avea o altă motivație decât respectarea legii și protejarea ordinii constituționale” ,a comunicat Daniel Vodă.

Guvernul a aprobat astăzi decizia de numire a Domnicăi Manole și a lui Sergiu Litvinenco în calitate de judecători la Curtea Constituțională (CC). Cei doi magistrați sunt numiți pentru un mandat de șase ani, începând cu data de 17 august.

Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat de șase ani, sunt independenți în exercitarea mandatului și se supun numai Constituției.

Conform noii legi privind Curtea Constituțională, Guvernul este responsabil de desemnarea a doi membri ai CC, începând cu trei luni înainte de expirarea mandatului acestora, termen care se încheie pe 16 august.

Curtea Constituțională este formată din șase judecători: doi sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).