Republica Moldova reafirmă angajamentul european la reuniunea COSAC din Copenhaga
Președinta Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, a participat, în perioada 3–4 iulie, la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare ale Parlamentelor din Uniunea Europeană (COSAC), desfășurată în Regatul Danemarcei, comunică MOLDPRES.
Evenimentul a reunit președinții comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele naționale ale statelor membre ale UE, ale țărilor candidate, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene. Pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte legate de securitatea europeană și de apărare în contextul războiului din Ucraina, securitatea regională, precum și parcursul european al țărilor din Parteneriatul Estic, inclusiv al Republicii Moldova.
„Prin prezența sa la acest format înalt, Republica Moldova reafirmă angajamentul ferm față de valorile europene, cooperarea parlamentară și dialogul strategic cu instituțiile UE în contextul actual deosebit de provocator”, a declarat Ina Coșeru.
Deputata a subliniat că participarea Republicii Moldova la reuniunea COSAC reflectă recunoașterea progreselor înregistrate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar și rolul activ al Parlamentului în sprijinirea reformelor esențiale.
În cadrul evenimentului, Ina Coșeru a salutat viziunea strategică a Președinției daneze a Consiliului UE, axată pe o Europă mai verde, mai sigură și mai unită.
„Pentru Moldova, aceste obiective nu sunt doar idealuri, ci sunt necesități zilnice. Drumul nostru spre aderare este profund legat de aceste priorități. Ne propunem să deschidem toate clusterele de negociere până la finalul anului 2025. Nu cerem favoruri, ci suntem gata să livrăm și să contribuim”, a conchis sursa citată.
COSAC este un forum creat în 1989 pentru schimb de bune practici între parlamentele naționale ale statelor UE și Parlamentul European. Reuniunile sale au loc semestrial.
Premierul Alexandru Munteanu: „Memoria celor deportați ne obligă să construim o societate în care asemenea tragedii să nu mai fie niciodată posibile”
Șefa statului, mesaj la 85 de ani de la deportări: „Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”
Președinții comisiilor pentru afaceri europene din patru state UE, așteptați la Chișinău
Ambasadorul Republicii Moldova în China: „Cooperarea cu provincia Guangdong poate deschide noi oportunități economice și investiționale”
Circa 790 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară
Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Tunisia privind abolirea regimului de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice, de serviciu și speciale
„Nu așteptați să vină Ministerul Mediului”. Igor Grosu cere autorităților locale să întreprindă măsuri urgente împotriva inundațiilor
Igor Grosu, după căderea dronei de la Lopatna: „Sunt consecințele războiului declanșat de Federația Rusă. Trebuie să investim în apărare”
Igor Grosu acuză liderii din Găgăuzia de tergiversarea alegerilor: „Este un comportament de blocare. Legea nu-i tocmeală”
Minut de reculegere în Parlament în memoria victimelor deportărilor staliniste. Igor Grosu: „Tragedia deportărilor este tragedia poporului nostru și avem datoria să păstrăm vie memoria”
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi
Inga Ionesii și Sergiu Gurduza vor fi numiți ambasadori în India și Portugalia
VIDEO // Gala Societății Civile, organizată la Chișinău. Igor Grosu: „Mulțumesc pentru că sunteți aproape de oameni și contribuiți la consolidarea democrației”
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Sofia, pentru a participa la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
Ciprul salută deschiderea negocierilor cu Moldova: „Este un moment care aparține poporului moldovean”
Republica Moldova deschide negocierile pe Clusterul „Valori fundamentale”. Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Aderarea la Uniunea Europeană rămâne prioritatea noastră absolută”
„Aderarea la UE devine realitate”. Declarația prim-ministrului Alexandru Munteanu după reuniunea de la Luxemburg
Președinta Maia Sandu a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE pe grupul de capitole „Valori fundamentale”
VIDEO // Marta Kos, la deschiderea negocierilor de aderare: „Este momentul ca întreaga societate să se unească pentru reformele europene”
VIDEO // Deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”: „Republica Moldova își respectă angajamentele”
Șefa Delegației UE la Chișinău, Iwona Piórko: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul „Valori fundamentale” este o recunoaștere a progreselor Republicii Moldova”
Agenda evenimentelor, marți, 16 iunie
METEO // Ploi de scurtă durată și descărcări electrice, prognozate pentru 16 iunie
SATUL EUROPEAN // Infrastructură modernizată la Frumoasa, Călărași
PAS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Chișinău la alegerile locale din 2027
FOTO // Academia de Științe a Moldovei marchează 65 de ani de la fondare
Spectacolul „Între noi e totul bine”, prezentat la Festivalul Internațional BABEL de la Târgoviște
Transport public îmbunătățit pentru locuitorii din Călărași, Tuzara și Nișcani
Rezultatele cooperării dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții, analizate la Luxemburg
Memoria deportărilor în opera lui Val Butnaru: „O lacrimă poate spune mai mult decât o lecție de istorie”