ro
Societate
18 Iulie, 2025 / 08:25
/ 30 Ianuarie, 2025

20 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova

Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a autorizat 36 de produse medicamentoase, dintre care 20 – în premieră și 16 – repetat, comunică MOLDPRES.

Potrivit AMDM, printre medicamentele autorizate pentru prima dată se numără: Metalyse – medicament ce ajută la dizolvarea cheagurilor de sânge; Darzalex – soluție injectabilă care conține substanța activă daratumumab. Acesta aparține unui grup de medicamente numite „anticorpi monoclonali“. Darzalex se utilizează la adulții care au un tip de cancer numit „mielom multiplu“.

Printre medicamentele autorizate repetat se regăsesc produse farmaceutice precum: Lorafen – care face parte din grupul de medicamente „benzodiazepine“. Acest medicament este indicat în cazuri de urgență și în tratamente de scurtă durată pentru tulburări de anxietate de diverse origini, precum și în tulburări de somn asociate cu anxietatea severă. Cefpodo – preparat ce aparține unui grup de medicamente denumite cefalosporine, utilizat pentru tratamentul infecțiilor provocate de bacterii.

Conform datelor Ministerului Sănătății, în prezent, Nomenclatorul de stat al medicamentelor conține aproximativ 4.000 de produse, comparativ cu anii precedenți, când erau în jur de 8.000 de denumiri de medicamente.