35 de ani de la primul „Pod de Flori”. Ion Hadârcă: „A fost una dintre cele mai frumoase duminici din istoria noastră recentă”

Foto: Mihai Potârniche

Astăzi se împlinesc 35 de ani de la primul „Pod de Flori”, care a rupt sârma ghimpată dintre Republica Moldova (pe atunci republică sovietică) și România. Peste un milion de oameni de pe ambele maluri ale Prutului, izolați mai bine de patru decenii, s-au întâlnit, s-au îmbrățișat, s-au regăsit. Acest eveniment cu o profundă încărcătură istorică și emoțională și-l amintesc și astăzi locuitorii Republicii Moldova. Podul de flori a fost un simbol al unității, libertății, o cale deschisă spre Europa, comunică MOLDPRES.

6 mai 1990. Ion Hadârcă: „A fost una dintre cele mai frumoase duminici din istoria noastră recentă”

Pe 6 mai 1990 a fost o duminică a revederii, a curajului și a renașterii demnității naționale. La cele opt puncte de trecere – de la Costești-Stânca până la Giurgiulești – peste un milion oameni s-au strigat pe nume de pe maluri diferite, s-au îmbrățișat printre lacrimi și au aruncat flori peste apă, ca pe un legământ al frăției. 



Printre participanți s-au numărat personalități, dar și mii de cetățeni, clerici, artiști și oficiali uniți de același vis: un viitor comun, în pace și demnitate.


„A fost o zi a comunicării, a curățirii — una dintre cele mai frumoase duminici din istoria noastră recentă. Am fost unul dintre artizanii acestei idei, discutate în cadrul formațiunii social-politice pe care o conduceam, în colaborare cu Liga Culturală a Românilor din București. Documentul de constituire a fost semnat la 23 aprilie. Am fost prezent împreună cu o echipă oficială, în frunte cu ministrul Culturii de atunci, Ion Ungureanu, alături de alți reprezentanți ai guvernului, la punctul de trecere de la Leușeni. Am participat la momentul solemn în care cei doi grăniceri, de o parte și de alta a Prutului, au deschis frontiera, așteptând frații din ambele țări. Un moment cu totul semnificativ a fost cel al aruncării florilor — podul simbolic de flori, o înflorire a Prutului și un act de purificare. E greu de redat în cuvinte toate acele sentimente: era bucurie, râsete, cântece, dansuri și lacrimi în același timp. A fost prezent un sobor de preoți, în frunte cu arhimandritul de la Iași, care au binecuvântat această reușită. Au cântat Ion și Doina Aldea-Teodorovici, alături de mulți alți artiști”, a declarat pentru MOLDPRES scriitorul Ion Hadârcă, fost prim-vicepreședinte al Parlamentului.




 Regizorul Vlad Druc: „Era o mare de oameni care respirau într-un singur plămân”

„A fost o stare de euforie”, își amintește regizorul Vlad Druc, care a filmat primul Pod de Flori la punctul de trecere Leușeni-Albița.

 




 „Autocare pline, oameni care se treziseră dis-de-dimineață și se grăbeau să treacă Prutul. O asemenea atmosferă nu a mai fost nici până atunci, nici după. După 40 de ani de captivitate, oamenii și-au dat seama că pot fi liberi, că pot vorbi în limba lor, limba pe care nimeni nu o redactează. Așa moldoveni eu nu am mai văzut. (...) Eu, ca cineast, sunt entuziasmat de multe lucruri, dar ceea ce am văzut atunci m-a copleșit: o mare de oameni, cu flori, îngrămădindu-se, strigându-se pe nume, era ceva care te ducea până la lacrimi. Era o mare de oameni care respirau într-un singur plămân. La Albița, o câmpie întreagă era plină de muzicanți, orchestre, oameni de diferite etnii”, își amintește cineastul.






Ion Ungureanu: „Va veni o zi când podul de flori va continua în eternitate”

Regizorul Vlad Druc a surprins cu camera de luat vederi îmbrățișări emoționante, mii de oameni care mergeau cu flori pe podul jalonat cu sârmă ghimpată. Alături de ei mergeau și liderii Mișcării de Eliberare Națională.



 


„Aceste lacrimi ne-au făcut să ne adunăm astăzi împreună, fiindcă durerea adună neamuri atunci când există pericol ca neamul să fie divizat pentru vecie, ceea ce nu va permite nici neamul nostru, nici Dumnezeu. Sunt absolut convins că aceste poduri de flori vor dărâma zidurile de beton și sârma ghimpată așa cum a fost dărâmat Zidul din Berlin. Va veni o zi când podul de flori se va deschide la 8 dimineața și va continua în eternitate, pe vecie”, a declarat într-un discurs ținut la Podul de flori de la Leușeni pe 6 mai 1990 ministrul Culturii Ion Ungureanu.








Grigore Vieru: „S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă”

Într-un interviu oferit în ultimii ani de viață, poetul Grigore Vieru își amintea despre emoțiile trăite în acea zi de către consătenii săi din Pererâta. Erau avizi de libertate. În acea zi nu îi mai despărțea nici sârma ghimpată și nici apele Prutului.



 



 


„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, își amintea această zi poetul Grigore Vieru, într-un interviu din 2008.


Și-a revăzut fratele după 40 de ani. Ioana Cotovan: „Ne-am îmbrățișat și am plans”

Ioana Cotovan, în vârstă de 87 de ani, din satul Dișcova, raionul Orhei, își amintește momentul trăit la Podul de Flori din 1990 la Ungheni cu speranța de a-și regăsi fratele pierdut în timpul deportărilor. Avea doar patru ani în 1941, când ea, părinții și unul dintre frați au fost deportați în Siberia. Celălalt frate, care nu se afla acasă în acel moment, a scăpat de deportare și, ulterior, a fost recrutat în Armata Română. După întoarcerea din Siberia, în 1946, familia nu a mai reușit să ia legătura cu el, iar timp de patru decenii nu s-a știut nimic despre soarta lui.



 


„A plecat și mult timp n-am știut nimic despre el. Când s-a făcut Podul de Flori, m-am dus cu speranța că poate-l găsesc. Era multă lume, oameni care nu se cunoșteau, dar se cuprindeau ca frații. Și acolo, l-am văzut! Ne-am recunoscut imediat. Ne-am îmbrățișat și am plans, după atâția ani ne-am regăsit”, își amintește Ioana Cotovan din satul Dișcova, raionul Orhei.


Alexandra Piscunov, primar, Vadul lui Isac, Cahul: „Podul de Flori a fost pentru noi o speranță”

Alexandra Piscunov, actualul primar al satului Vadul lui Isac, Cahul, își amintește cu emoție de ziua în care a fost la Podul de Flori la punctul de trecere Cahul-Oancea. Pe atunci era o tânără marcată de poveștile de familie, crescută în spirit românesc, cu rădăcini adânci în județul Galați. Bunicii ei erau de peste Prut. Tatăl, născut în 1912, făcuse școala și armata în România, ajungând sergent în Armata Română.

 





 


„Am crescut într-un spirit românesc. Tata îmi cânta cântece românești și îmi recita poezii, dar, pe atunci, vorbeam în secret despre faptul că suntem români. El spunea cu mândrie că face parte din România Mare și că noi suntem o bucată din acel pământ. Păcat că nu a apucat să trăiască acel moment. Un alt motiv care m-a dus pe malul Prutului a fost faptul că, atât eu, cât și colegele mele de clasă, am păstrat ani la rând legătura prin scrisori cu copii de vârsta noastră de peste Prut. Podul de Flori a fost pentru noi o speranță — speranța de a-i întâlni, în sfârșit, pe unii dintre acei copii. Emoțiile au fost foarte mari. Era o zi călduroasă, cu foarte mulți oameni adunați. Acolo, s-a apropiat de noi o familie din România, cu care ne-am împrietenit și, mulți ani la rând, am mers unii la alții în vizită. Copii noștri mergeau ța tabere de odihnă în România și respectiv și ei la noi”, a declarat pentru MOLDPRES, primarul satului Vadul lui Isac, Alexandra Piscunov.


„Prutul plin de flori rămâne un simbol al frăției”

Podul de flori a împărțit în două viața moldovenilor delimitând pentru totdeauna o perioadă trăită în totalitarism cu poduri închise și sârmă ghimpată peste Prut. Astăzi, mulți dintre cei care au fost la Podul de Flori trăiesc cu speranța că acest eveniment va continua prin consolidarea legăturilor Republicii Moldova cu România.





Olga Ostaş, directoarea Liceului teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Căuşeni: 


„La aniversarea Podului de Flori, mă cuprind sentimente calde de apreciere pentru gestul simbolic de apropiere și unitate. Speranța într-un viitor de colaborare fructuoasă și înțelegere reciprocă rămâne vie. Aștept cu interes să văd cum aceste legături se vor consolida și în continuare, aducând beneficii ambelor maluri ale Prutului. Apreciez curajul și determinarea oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului care au făcut posibil acest eveniment simbolic,fiind prezentă și eu. Sperăm ca spiritul Podului de Flori să continue să inspire și să consolideze legăturile culturale, sociale și economice dintre România și Republica Moldova. Nădăjduiesc într-un viitor în care cele două țări să prospere împreună, păstrându-și identitatea și valorile commune”.


Stela Colesnic, medic-veterinar, Anenii Noi:


„Am fost la primul Pod de Flori ce a avut loc pe 6 mai 1990. Atunci a fost prima deschidere a frontierelor dintre România și Republica Moldova, care se numea, încă, Republica Sovietică Socialistă Moldova. În acea zi de duminică, am trecut Prutul fără pașaport și fără viză şi acele emoţii sunt vii şi azi. Prutul plin de flori a fost, este şi rămâne un simbol al frăției, dorinței de apropiere, istoriei comune. Toți priveam fericiţi în acele clipe unice, pline de mândrie de neam, iar inimile tuturor băteau împreună. Vise mari și răscolitoare mă cuprind şi acum, la 35 de ani, la fel ca şi atunci când eram printre florile revenirii la origini, la întâlnirea cu fraţii de sânge, iar sângele se ştie bine – apă nu se face”.


Eugen Talchiv, şofer, Ştefan Vodă:


„Eram un adolescent când am fost la primul Pod de Flori. Înţelegeam doar că se întâmplă ceva neobişnuit, dar măreţ pentru noi toţi. Că e o sărbătoare a minţii şi că Prutul de fapt desparte un neam, care vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi istorie. Prutul dintr-un râu cu apă s-a transformat într-un râu de oameni şi flori. Oameni care au înţeles că ceva se schimbă şi se schimbă în bine. Acum, deja cu o vârstă şi experienţă, pot spune că Podul de Flori devine şi ceva practic. Sunt omul cu meseria drumului şi acest pod, începutul căruia s-a pus pe 26 aprilie, vine cu o mulţime de beneficii pentru toţi. Sunt şi cetăţean al României, deci pentru mine Podul de Flori devine un pod de acasă pân’ acasă”.






„Podul de flori”  a reprezentat un simbol puternic al fraternității dintre România și Republica Moldova, cu trei momente-cheie care au marcat relațiile dintre cele două maluri ale Prutului. Primul eveniment a avut loc pe 6 mai 1990, când, pentru prima dată după 1944, granița dintre România și fosta RSS Moldovenească a fost deschisă pentru cetățenii români fără pașaport sau viză, iar peste un milion de persoane au trecut Prutul în semn de solidaritate națională.

Un an mai târziu, pe 16 iunie 1991, a fost organizat al doilea Pod de Flori, de această dată moldovenii au fost cei care au pășit fără acte în România, fiind întâmpinați cu flori, cântece și emoție, într-un gest reciproc de apropiere. La exact 25 de ani de la primul pod, pe 6 mai 2015, a fost refăcut simbolic „Podul de Flori” printr-un marș peste podul feroviar de la Ungheni, eveniment organizat de societatea civilă și susținători ai unirii, care au dorit să reafirme idealul unității românești în contextul contemporan.