ro
Societate
08 Iulie, 2025 / 09:31
/ 23 Martie, 2015

Cadeții de la West Point au vizitat Academia Militară ”Alexandru cel Bun”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chișinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Doi cadeți din cadrul Academiei West Point din SUA au efectuat în premieră un stagiu de șapte zile la Academia Militară ”Alexandru cel Bun” din Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit colonelului Mihai Bucliș, comandant (rector) al Academiei Militare, stagiul studenților americani face parte din programul „Foreign Academy Exchange Program”, care prevede schimb de cadeți între instituțiile militare ale Republicii Moldova și SUA.

”Ulterior, în perioada 22-28 aprilie 2015, pentru prima dată, doi studenți moldoveni se vor deplasa în SUA, pentru a se familiariza cu programele de studii și condițiile de trai la Academia Militară West Point”, a spus Bucliș.

Cadeții americani David W. Sundberg și Andrew T. Plautz s-au aflat la Academia ”Alexandru cel Bun” în perioada 14 – 22 martie, avînd posibilitatea de a cunoaște atît aspectele de pregătire militară, cît și cele din domeniul cultural.

Academia Militară ”Alexandru cel Bun” este unica instituție de învățămînt superior din Republica Moldova care pregătește cadre de ofițeri pentru Armata Națională la specialitățile infanterie, artilerie și transmisiuni. Durata studiilor este de 4 ani, toate cheltuielile fiind suportate de Ministerul Apărării.

(Reporter V. Rusu, editor A. Răileanu)