
CSJ respinge încă o contestație împotriva Comisiei de evaluare a procurorilor
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins vineri, 4 iulie, cererea depusă de procurorul Ion Bunica, confirmând legalitatea deciziei Comisiei de evaluare a procurorilor care a stabilit că acesta nu întrunește criteriile de integritate etică necesare pentru a accede în Colegiul de Disciplină și Etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, potrivit criteriilor Legii nr. 26/2022, transmite MOLDPRES cu referire la un comunicat de astăzi al instituţiei.
În hotărârea sa, CSJ a concluzionat că decizia Comisiei a fost una temeinică și legală, iar „dubiile serioase cu privire la conformitatea candidatului cu criteriile de integritate etică”, generate de implicarea acestuia într-o cauză examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Eșanu vs. Republica Moldova), „nu au fost înlăturate de către candidat”. Mai exact, Curtea Supremă a subliniat că instanța europeană a constatat că acțiunile procurorului au fost concepute „pentru a eluda Constituția Republicii Moldova” prin prelungirea nelegală a arestului preventiv al unui inculpat peste limita constituțională de 12 luni.
„Această conduită și manevrele adoptate de candidat au fost în contradicție evidentă cu obligațiile prevăzute în Codul de etică al procurorilor, care impune respectarea celor mai înalte standarde de integritate și responsabilitate”, se arată în decizia CSJ.
Curtea a concluzionat că nu există circumstanțe noi sau relevante care să fi putut duce la promovarea evaluării de către Ion Bunica și care să justifice o eventuală reevaluare a acestuia. Hotărârea CSJ reconfirmă legalitatea, rigoarea și imparțialitatea procesului de evaluare, precum și importanța consolidării integrității în rândul candidaților la funcții în organele de autoadministrare ale procuraturii.
Până în prezent, Curtea Supremă a confirmat opt decizii ale Comisiei privind nepromovarea evaluării, iar alte trei contestații se află în curs de examinare. Decizia integrală a CSJ poate fi consultată la următorul link: https://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=78879
Un pacient cu ciroză în stadiu terminal a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant hepatic
Incendiu de vegetație la Comrat. Patru echipe de salvatori implicate în lupta cu flăcările
VIDEO // Percheziții în capitală. Trei bărbați au fost reținuți într-un dosar privind organizarea ilegală a jocurilor de noroc
Priorități în reforma probațiunii: Inspectoratul Național de Probațiune va fi suplinit cu personal în subdiviziunile teritoriale
Recomandările salvatorilor, pe timp de caniculă: alcoolul și cafeaua - excluse, limitarea expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00
Peste 11 mii de persoane, angajate cu sprijinul ANOFM. Ministrul Alexei Buzu: „Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă șansa de a munci acasă”
FOTO// Rețeaua de iluminat public din Cahul va fi modernizată până la finele acestui an
Canicula pune în pericol sănătatea animalelor: ANSA cere fermierilor măsuri urgente de protecție
În capitală începe admiterea în învățământul liceal
Un spital regional modern va fi construit la Cahul. Un acord cu BEI a fost semnat la Chișinău
Premierul Dorin Recean a avut o discuție cu noul director de țară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, Ulrich Schmitt
VIDEO // Premierul Dorin Recean: „Republica Moldova nu va permite ca cineva să dirijeze alegerile noastre din exterior”
Alexandru Adam este oficial director al Administrației Naționale a Penitenciarelor
Cetățenii sunt atenționați despre înregistrarea cazurilor de înșelăciune privind programările pentru viză sau angajarea în Germania
Drumarii susțin educația conducătorilor auto și integritatea în gestionarea infrastructurii rutiere
Peste 170 de familii au aplicat la Programul „Casa Verde”, în primele zile de la lansare
Volodimir Zelenski a anunțat apărarea aeriană drept prioritatea Ucrainei
Nouă persoane au fost rănite într-un grav accident rutier la Drochia. Trei ambulanțe au intervenit
Republica Moldova consolidează domeniul siguranței alimentare prin parteneriatul strategic cu Germania
Primăria Strășeni va eficientiza energetic un centru social pentru vârstnici
Începe sesiunea suplimentară a examenelor de absolvire a gimnaziului. Circa 7800 de elevi vor susține probele
O femeie de afaceri din Bălți a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a comandat omorul amantei soțului
Șase tabere locale #AcasăCamp2025 vor fi organizate în această vară pentru copiii din țară și diaspora
Lucrările la Podul de Flori de la Ungheni avansează. Costel Alexe: „Visul nostru comun de zeci de ani devine realitate, etapă cu etapă”
Șapte persoane au avut nevoie de intervenția ambulanței după ce au făcut șoc anafilactic