
FOTO // Circa două mii de tineri au absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei. Igor Grosu: „Deveniți parte a societății care va construi viitorul”
Circa 2000 de tineri au absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) în anul curent. Aceștia au fost felicitați de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a menționat că tinerii absolvenți de astăzi vor fi generația Uniunii Europene, așa cum părinții și profesorii lor au fost generația renașterii naționale, informează MOLDPRES.
„De azi, țara noastră are cu circa 2 mii de ingineri mai mult - absolvenți ai Universității Tehnice a Moldovei. I-am felicitat pe acești tineri perseverenți. Au muncit, au făcut sacrificii, au visat și au ajuns în acest punct - primul lor test de maturitate, puntea spre viața tumultoasă și plină de provocări”, a afirmat speakerul Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat că în ultimii ani au fost făcute investiții considerabile în universitățile din țara noastră, pentru a crea instituții de învățământ atractive, iar tinerii noștri să vrea să rămână la studii acasă.
„Le-am spus absolvenților să se mândrească cu universitatea pe care au absolvit-o, o universitate care în ultimii ani a devenit un adevărat centru al inovării. Astfel de universități ne dorim cât mai multe. Pentru asta investim masiv în ultimii ani în universități, colegii, cămine - ca să creăm instituții de învățământ atractive, iar tinerii noștri să vrea să rămână la studii acasă”, a subliniat Igor Grosu.
Oficialul a adăugat că tinerii absolvenți devin acum parte a societății care va modela și construi viitorul nostru, „iar acest viitor trebuie să fie în Uniunea Europeană”.
„În curând vom trăi într-o realitate creată de imaginația și perseverența acestor absolvenți. Acești tineri devin acum parte a societății care va modela și construi viitorul nostru. Iar acest viitor trebuie să fie în Uniunea Europeană, acolo unde inovația este sărbătorită și încurajată. Acolo unde tinerii își pot dezvolta potențialul maxim. Le-am spus că noi toți avem încredere în ei și în responsabilitatea cu care vor trata această misiune - de a construi o țară europeană. Așa cum părinții și profesorii lor au fost generația renașterii naționale, așa ei vor fi generația Uniunii Europene”, a conchis Igor Grosu.
În ultimii ani, a fost investită o sumă fără precedent, de 500 de milioane de lei, în modernizarea universităților din țara noastră. Astfel, anul trecut, numărul tinerilor care au ales să-și continue studiile în universitățile din Republica Moldova a crescut, depășind cifra de 16300, cu 1333 de persoane mai mult decât în anul 2023.
Un adolescent s-a înecat în râul Nistru
Dosarul incendiului de la Durlești // Percheziții la proprietarul companiei de construcții
Medicamente mai aproape de cetățeni. Încă patru farmacii de stat au fost deschise în satele din țară
Cetățenii moldoveni stabiliți în Marea Britanie vor putea mai ușor să-și preschimbe permisele de conducere
Raionul Ștefan Vodă consolidează securitatea locală cu ajutorul Uniunii Europene
O femeie din Drochia a fost condamnată pentru coruperea alegătorilor în timpul alegerilor prezidențiale
EcoContact lansează a doua rundă a Programului de Granturi Mici
Guvernul alocă 10 milioane de lei pentru 35 de proiecte de dezvoltare locală prin programul Diaspora Acasă Reușește
Un bărbat, condamnat la opt ani de închisoare pentru furt de circa 2 milioane de lei dintr-un oficiu
VIDEO // Poliția a documentat acțiuni de repartizare a banilor pentru participanții la un protest organizat la Judecătoria Ciocana
Încă un procuror anticorupție a fost audiat de Comisia de evaluare
Ultimele ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2025 a Parlamentului. Proiectele care urmează a fi examinate de deputați
FOTO // Două familii din Căușeni, revenite de peste hotare, dezvoltă o afacere de succes în domeniul creșterii legumelor
Partidele politice urmează să-și prezinte rapoartele financiare până pe data de 15 iulie curent
Peste 2000 de persoane au vizitat expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN
Inițiativă legislativă, pe masa deputaților: Persoanele care vor ultragia sau intimida jurnaliștii vor fi trași la răspundere
Elevi din întreaga țară și profesori din Regatul Unit au vizitat Președinția Republicii Moldova
Republica Moldova va lansa noi licitații pentru construcția centralelor de energie regenerabilă
Rusia, condamnată de CEDO pentru multiple încălcări ale dreptului omului în Ucraina și pentru catastrofa aeriană din 2014
Primarul Ion Ceban are interdicție de intrare în România. Reacția edilului
Viorel Ursu va fi desemnat Ambasador în Regatul Suediei
Guvernul introduce reguli noi: accesul la arme va fi interzis pentru cei care au încălcat legea
Tichetele de masă vor putea fi oferite în format electronic
Facturi mai mici și locuințe cu un consum energetic aproape de zero
Siegfried Mureșan: UE oferă R. Moldova 200 000 de euro pentru a acoperi pagubele inundațiilor din toamna anului trecut