ro
Societate
05 Mai, 2025 / 19:06
/ Acum 8 ore

Micuțul din stânga Nistrului care a căzut de la înălțime a ieșit de la reanimare

Copilul din stânga Nistrului, în vârstă de un an și șase luni, transferat săptămâna trecută la Institutul Mamei și Copilului în stare gravă, după ce ar fi căzut de la înălțime, a ieșit de la reanimare și a fost transferat pentru tratament în Secția de Neurochirurgie, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al instituției, a menționat că starea pacientului s-a îmbunătățit și a fost transferat din Secția de terapie intensivă în cadrul Secției Neurochirurgie pentru continuarea îngrijirilor medicale specializate.

Micuțul a ajuns la Institutul Mamei și Copilului în stare gravă, cu contuzie cerebrală și traumatism facial.

Potrivit presei din stânga Nistrului, copilul ar fi căzut de la etajul cinci al unui bloc din Bender. Inițial, micuțul a fost internat într-o instituție medicală din localitate, după care a fost transferat la Chișinău.