ro
Societate
05 Septembrie, 2025 / 20:32
/ Acum 6 ore

La un pas de tragedie. Într-un magazin din capitală a explodat o butelie cu gaz

O tragedie de proporții a fost evitată, joi seara, când o butelie cu gaz păstrată într-o unitate de comerț din municipiul Chișinău a explodat înainte de intervenția salvatorilor. În urma incendiului, acoperișul clădirii comerciale, cu o suprafață de 160 de metri pătrați și o încăpere auxiliară de 80 de metri pătrați au fost distruse, transmite MOLDPRES.

Potrivit IGSU, pompierii au fost alertați pentru a interveni la stingerea incendiului izbucnit într-o clădire cu un singur nivel, unde funcționau un magazin și o frizerie. În timpul misiunii, salvatorii au identificat o butelie cu gaz lichefiat depozitată necorespunzător într-un spațiu auxiliar. Deflagrația s-a produs după evacuarea persoanelor și înainte ca pompierii să ajungă la focar.

În acest context, salvatorii cheamă cetățenii și antreprenorii să nu depoziteze butelii de gaz în spații publice sau comerciale, să utilizeze combustibilul corespunzător fiecărei instalații, să verifice periodic instalațiile de gaze și echipamentele conectate, să apeleze la specialiști autorizați pentru montaj, verificare și întreținere și să evacueze imediat spațiile, anunțând serviciile de urgență la 112 în caz de miros de gaz.

De la începutul anului, IGSU a intervenit în opt situații de risc cauzate de utilizarea necorespunzătoare a instalațiilor pe gaze naturale, soldate cu nouă persoane traumatizate.