ro

 

Economie
17 Iulie, 2026 / 11:11
/ 05 Septembrie, 2025

Peste 60 de companii din Republica Moldova primesc sprijin financiar pentru a deveni mai competitive

Alte 66 de companii moldovenești au obținut granturi în valoare totală de 39,5 milioane de lei, sprijin ce va genera investiții suplimentare de peste 64,6 milioane de lei în economia națională. Fondurile, gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), sunt destinate modernizării echipamentelor, digitalizării și eficientizării proceselor de producție, transmite MOLDPRES.

Sprijinul este asigurat prin două componente majore: Guvernul Republicii Moldova contribuie cu 10 milioane de lei, sprijinind direct 29 de companii; Grupul Banca Mondială, împreună cu Guvernul, finanțează 37 de companii cu un buget total de 29,6 milioane de lei, prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrarea acestora în lanțurile valorice.

Cele 66 de companii beneficiare au în prezent 846 de angajați și urmează să creeze cel puțin 438 de locuri noi de muncă, consolidând astfel dezvoltarea comunităților locale și a economiei naționale.

„Moldova are nevoie de afaceri puternice și de oameni care aleg să investească aici, acasă. Prin granturile oferite, transmitem antreprenorilor un mesaj clar: nu sunt singuri. Împreună, investim în viitorul țării noastre”, a declarat vicepremierul Doina Nistor, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Ulrich Schmitt, Manager de Țară pentru Moldova al Grupului Banca Mondială, a subliniat importanța sectorului privat dinamic pentru crearea de locuri de muncă, inovație și productivitate.

„Sprijinul nostru este orientat spre crearea unui mediu competitiv și previzibil pentru IMM-uri, astfel încât acestea să se integreze în lanțurile valorice internaționale și să beneficieze de progresele tehnologice”, a relevat reprezentantul Băncii Mondiale.

La rândul său, Vadim Codreanu, directorul general al ODA, a evidențiat rolul antreprenorilor curajoși în transformarea economiei.

„Prin granturile gestionate de ODA, sprijinim transformarea ideilor în afaceri sustenabile, capabile să creeze valoare și locuri de muncă”, a spus Codreanu.

De la începutul anului 2025, 537 de companii au beneficiat de granturi acordate prin ODA, în valoare de 233,5 milioane de lei, atrăgând investiții planificate de peste 447,6 milioane de lei. Beneficiarii au fost sprijiniți din bugetul de stat, fonduri europene, dar și programe finanțate de partenerii internaționali, inclusiv Uniunea Europeană, Germania, Austria și Polonia. Această inițiativă reconfirmă sprijinul constant al Guvernului și al partenerilor de dezvoltare pentru crearea unui sector privat competitiv, capabil să contribuie la creșterea economică și integrarea Republicii Moldova în lanțurile valorice regionale și internaționale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Amenzi de peste 1,28 milioane de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător

/ Acum 2 zile

Euro se ieftinește ușor, iar dolarul se depreciază

/ Acum 2 zile

Profitul net al celor mai mari companii cu capital majoritar de stat a crescut până la nivelul record de peste 2 miliarde de lei în 2025

/ Acum 2 zile

Ministrul Dorin Junghietu a verificat lucrările din Stația Electrică Chișinău: „Suntem într-o etapă decisivă”

/ Acum 2 zile

Venituri de peste 41 de milioane de lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna iunie

/ Acum 2 zile

ANRE: Cotațiile produselor petroliere, influențate de evoluțiile din Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 3 zile

Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO

/ Acum 3 zile

Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice

/ Acum 3 zile

Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână

/ Acum 3 zile

Circa 9,2 la sută din consumul zilnic mediu de energie electrică, tranzacționat pe bursă

/ Acum 3 zile

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026, votat de CMC

/ Acum 4 zile

Podul de la Zăicani, raionul Telenești, va fi reconstruit printr-o investiție de peste 34 de milioane de lei

/ Acum 4 zile

Serviciul Vamal a acumulat peste 957 de milioane de lei la buget timp de o săptămână