O moldoveancă, acuzată de fraudă, a fost extrădată din SUA pentru a fi judecată acasă
O cetățeană a Republicii Moldova, dată în căutare pentru delapidare și infracțiuni de fraudă, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii și adusă în țară pentru a fi deferită justiției, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ambasadei SUA la Chișinău, femeia a fost reținută în ianuarie 2026, în statul Texas, iar ulterior extrădată în Republica Moldova, unde urmează să răspundă penal pentru faptele de care este acuzată.
Operațiunea a fost realizată în urma unei cooperări strânse între instituțiile de drept din cele două state. La acțiune au participat agenți ai Serviciului de Securitate Diplomatică din Houston, precum și reprezentanți ai Procuraturii Generale, Inspectoratului General al Poliției și Poliției de Frontieră din Republica Moldova.
Ambasada subliniază că acest caz demonstrează eficiența colaborării internaționale în combaterea criminalității și transmite un mesaj clar: Statele Unite nu reprezintă un refugiu sigur pentru persoanele care încearcă să evite răspunderea penală.
De asemenea, oficialii au reiterat că eforturile bilaterale de identificare și extrădare a persoanelor fugare vor continua, în vederea consolidării statului de drept și asigurării justiției pentru victime.
Condominiile vor avea noi reguli de administrare și vot
Noi facilități fiscale pentru modernizarea universităților din Moldova
METEO // Cod Galben de înghețuri pentru data de 1 mai
Străinii din Moldova vor avea un nou statut legal și document unic de rezidență
Doi deținuți au fost condamnați la 23 și 25 de ani pentru omor și escrocherie imobiliară
FOTO, VIDEO // Procurorul General, Alexandru Machidon, a depus jurământul de învestire în funcție. Maia Sandu: „Este important ca realizările instituției să fie consolidate pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în sistemul de justiție”
Două persoane, salvate după un incendiu izbucnit într-o locuință din Bălți
DOC // Mecanismul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost îmbunătățit. Modificările legislative, publicate în Monitorul Oficial
O avocată și un deținut, condamnați pentru trafic de substanțe psihotrope în penitenciar
FOTO // Prima grupă de creșă a fost inaugurată la Hâncești, printr-un parteneriat între UNICEF și sectorul privat
VIDEO // Percheziții în penitenciarele din țară. Mai mulți deținuți, implicați în scheme de colectare a banilor pentru susținerea unei organizații criminale
Capitolul de mediu este printre cele mai costisitoare în negocierile de aderare la UE. Ministrul Mediului: „Fără sprijinul UE, reformele de mediu ar dura zeci de ani”
Alexandru Machidon preia oficial funcția de Procuror General
Cazul Ludmilei Vartic: IGP a achitat procedura de exhumare și expertiza medico-legală care urmează a fi efectuată
DOC // Monitorul Oficial a publicat noile măsuri guvernamentale pentru modernizarea infrastructurii sportive și creșterea calității manualelor
FOTO // Republica Moldova sărbătorește Ziua Internațională a Muncii, între tradiție, drepturi sociale și relaxare
Directorul SIS, detalii despre activitatea de spionaj a lui Alexandru Bălan: „Lucra pentru servicii secrete străine fiind în funcție”
EXCLUSIV // Maestrul Gheorghe Mustea, la ceas aniversar: „Muzica academică îl face pe om să gândească și să se întoarcă spre sine”
Scriitorii din Republica Moldova și cei din România cer transformarea ideii de unire în prioritate națională
Parlamentul European cere justiție pentru victimele civile din Ucraina și tragerea la răspundere a vinovaților
„Viva, Moldova!” // Ministrul Culturii i-a urat succes lui Satoshi la Eurovision 2026
BTA: 45 de ani de la prima ascensiune bulgară pe un vârf de peste 8.000 m: Lhotse din Himalaya
Evaluare de integritate la Procuratura Anticorupție: doi procurori promovează, alții doi nu trec testul
Peste 69 de mii de alegători sunt așteptați la urne la alegerile locale noi din 17 mai
Șeful INI, la raport în Parlament: Nereguli de zeci de milioane de lei, depistate în 2025
Ex-președintele Consiliului European, Charles Michel, încurajează Moldova pe drumul spre UE: „Să aveți încredere”
Șefa statului a continuat, la Bălți, dialogul despre siguranța copiilor în mediul online
R. Moldova își valorifică potențialul balnear cu sprijinul României
Parlamentul extinde relațiile externe: au fost create grupuri de prietenie cu Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită
Stagiile plătite în serviciul public: Tinerii sunt invitați să aplice pentru ediția 6.1 a programului