ro

 

Societate
16 Aprilie, 2026 / 12:35
/ 06 Octombrie, 2025

Peste 17 mii de cetățeni, angajați cu sprijinul ANOFM. Ministrul Alexei Buzu: „Fiecare persoană care își găsește un loc de muncă reprezintă o reușită”

Peste 17 mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii, de la începutul anului curent, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), informează MOLDPRES.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că acesta este cel mai bun rezultat din ultimii zece ani, iar autoritățile vor continua eforturile pentru a ajuta cât mai mulți oameni să-și găsească un loc de muncă.

„Rezultatele din acest an confirmă efortul constant al echipei ANOFM de a fi aproape de oameni. Fiecare persoană care își găsește un loc de muncă reprezintă o reușită, o familie mai stabilă și o economie mai puternică. Vom continua să consolidăm parteneriatele locale și să modernizăm serviciile, astfel încât tot mai mulți cetățeni să poată beneficia de sprijinul agenției și să își găsească un loc de muncă potrivit”, a spus Alexei Buzu.

Din cele 17 095 de persoane plasate în câmpul muncii, 7 937 sunt femei (46,4%), 2 846 – persoane cu vârstele de 55 de ani și peste (16,6%), 196 – persoane cu dizabilități (1,1%), 111 – migranți reveniți de peste hotare (0,6%) și 59 – persoane de etnie romă.

Cetățenii s-au angajat în diverse domenii economice, precum: 34,8% – activități de servicii colective, sociale și personale; 13,0% – agricultură; 11,5% – industrie; 11,4% – comerț cu ridicata și cu amănuntul; 9,1% – construcții; 5,5% – administrație publică; 4,6% – învățământ; 3,9% – sănătate și asistență socială și 1,6% – transporturi, depozitare și comunicații.

ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una dintre subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pentru a beneficia de susținere la angajare. Serviciile sunt gratuite și disponibile atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (cu și fără statut de șomer), cât și pentru cele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.

Pentru informații suplimentare, poate fi apelat gratuit numărul 0 8000 1000 – Centrul de apel al ANOFM, disponibil de luni până vineri, între orele 08:00–17:00, sau poate fi accesat portalul www.angajat.md, unde sunt publicate ofertele de muncă disponibile.


 
Ultimele Știri
/ Acum 23 ore

Examenul de calificare a experților judiciari se va desfășura în baza unor noi reguli

/ Acum 23 ore

În orașul Căușeni va fi construit un Centru modern al medicilor de familie

/ Acum 1 zi

Un bărbat, condamnat la închisoare pentru escrocherie. Acesta a prejudiciat victimele cu peste jumătate de milion de lei

/ Acum 1 zi

Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în descreștere cu 13%

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șapte persoane, cercetate pentru spălarea banilor prin intermediul criptomonedelor. Veniturile ilicite ajung la peste 3 milioane de dolari

/ Acum 1 zi

Guvernul accelerează construcția centrelor de management al deșeurilor prin proceduri simplificate de expropriere

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu: „Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență”

/ Acum 1 zi

Membrii Cabinetului de miniștri au ținut un minut de reculegere în memoria lui Gheorghe Urschi

/ Acum 1 zi

FOTO // Acord de colaborare semnat la Copenhaga. OMS va oferi R. Moldova suport tehnic și expertiză în domeniul sănătății

/ Acum 1 zi

Peste 683 000 de investigații de înaltă performanță au fost finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, miercuri, 15 aprilie

/ Acum 1 zi

Ceas și lingouri din aur nedeclarate, depistate de vameși pe Aeroport

/ Acum 1 zi

Cer senin și maxime de până la +20 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri

/ Acum 1 zi

Peste 12 mii de apeluri la Serviciul 112 în zilele de Paști: circa 41 la sută dintre solicitări au fost non-urgente